BRUXELLES, 12 iunie - Sputnik, Daniela Porovăț. ”Kovesi ar putea conduce procuratura R. Moldova”, scrie analistul moldovean Pavel Lucescu, un apropiat al taberei ACUM.
”Funcția de procuror general al Republicii Moldova va putea fi deținută și de un procuror dintr-o țară UE, conform unui proiect de lege votat astăzi de Parlament în prima lectură. Inițiativa aparține blocului ACUM și face parte din pachetul antioligarhic convenit cu socialiștii”, mai spune Lucescu pe pagina sa de socializare.
Ipoteza a apărut pentru prima oară pe portalul Sputnik, într-un editorial semnat de Daniela Porovăț care a fost citat în acest sens de portalul Euractiv. Alte instituții de presă îl citează pe Pavel Lucescu, dar teoria prinde tot mai mult contur.
Kovesi a mai apărut în luna aprilie a acestui an ca posibilă propunere pentru funcția de procuror general al Ucrainei, în contextul alegerilor prezidențiale din această țară. Ruslan Stefanciuk, ideologul campaniei prezidențiale a lui Zelenski și Daniel Ghetmanțev, expert economic în echipa sa electorală, au spus la vremea respectivă că, dacă va fi ales președinte, ceea ce s-a întâmplat între timp, Volodimir Zelenski ar intenționa să o propună la funcția de procuror general al Ucrainei pe fosta șefă DNA.