Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Indemnizația pentru creșterea copilului – cine o poate primi și ce mărime are

CC0 / Pixabay / mirceaianc / O mamă și copilul ei
O mamă și copilul ei - Sputnik Moldova
Abonare
De la naștere și până la vârsta de 3 ani a copilului, părinții, buneii sau alte rude ale micuțului pot primi o indemnizație lunară. Cine poate beneficia de această prestație, ce acte trebuie să fie depuse la solicitare și care este mărimea lunară a indemnizației pentru copil.

CHIȘINĂU, 5 iun – Sputnik. În Republica Moldova, indemnizația lunară pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani se acordă persoanelor asigurate.

Este vorba despre persoanele asigurate care se află în concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani și au un stagiu total de cotizare de cel puţin 3 ani sau de cel puţin 9 luni, realizat în ultimele 24 luni anterioare datei naşterii copilului.

Bancnote de 200 de lei, imagine de arhivă - Sputnik Moldova
Societate
Din ce dată va fi acordată indemnizația lunară de 200 de lei pentru copii

De indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, ca persoană asigurată mai poate beneficia, la cerere opţional: tatăl, bunelul, bunica sau alte rude care se ocupă nemijlocit de îngrijirea copilului, dacă îndeplinesc condiţiile de realizare a stagiului necesar de cotizare şi se află în concediu pentru îngrijirea copilului.

Indemnizația lunară pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani se stabileşte de la data acordării concediului pentru îngrijirea copilului. În cazul în care data acordării concediului pentru îngrijirea copilului diferă de la o unitate la alta, indemnizaţia se stabileşte începând de la data ultimei acordări a concediului.

Acte necesare pentru acordarea indemnizației

  1. Cererea pentru stabilirea indemnizaţiilor se depune la casa teritorială la locul de domiciliu sau, în cazul în care a fost stabilită indemnizaţia de maternitate, la casa teritorială care a stabilit indemnizaţia de maternitate, sau în mod electronic prin portalul guvernamental unic al serviciilor publice: www.servicii.gov.md sau www.cnas.md.
  2. Dosarul cu solicitarea de a primi indemnizația pentru îngrijirea copilului trebuie să includă actul de identitate al solicitantului indemnizaţiei (în original şi în copie);  certificatul de naştere al copilului, după caz certificatul de naştere al copilului premergător (în original şi în copie).
  3. De asemenea, este necesară prezentarea extrasului din ordinul de acordare a concediului pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani (în original); carnetul de muncă (în original şi în copie) sau certificatul ce confirmă încadrarea în câmpul muncii.

După caz, solicitantul indemnizației trebuie să prezinte și extrasul din ordinul privind reluarea activităţii/angajarea în condiţiile timpului de muncă parţial, extrasul din ordinul privind acordarea concediului neplătit, certificatul de naştere, certificatul de căsătorie, certificatul de deces al copilului sau al beneficiarului, hotărârea privind adopţia şi instituirea tutelei.

Termenul de examinare a cererii

Carolina Russu - Sputnik Moldova
Mămicile care lucrează vor primi salariu și indemnizație pentru creșterea copilului

Termenul de solicitare a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului este de 12 luni de la data naşterii copilului. În cazul în care indemnizaţia lunară a fost solicitată mai târziu de termenul indicat, aceasta se stabileşte retroactiv, dar nu mai mult decât pentru 12 luni premergătoare datei adresării cu condiţia că a fost solicitată în termen de 3 ani.

Termenul de examinare a cererii este de 30 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii la casa teritorială, iar în cazul cererii electronice - 30 de zile de la data înregistrării cererii în sistemul informaţional.

Mărimea indemnizației pentru îngrijirea copilului

Cuantumul indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului constituie 30 la sută din venitul mediu lunar realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii naşterii copilului, venit din care au fost calculate contribuţii individuale de asigurări sociale, dar nu mai puţin de 540 de lei până la 31 decembrie 2018 şi nu mai puţin de 640 de lei de la 01 ianuarie 2019. Lunile calendaristice ale concediului prenatal se substituie cu acelaşi număr de luni calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul.

Bani - Sputnik Moldova
Societate
Ce condiții trebuie să îndeplinească bărbații ca să primească indemnizația paternală

Venitul asigurat pentru lunile incluse în calcul la determinarea bazei de calcul a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani nu poate depăşi suma a 5 salarii medii lunare prognozate pe economie pentru anul respectiv, înmulţită la 12 sau la numărul de luni în care persoana a realizat venit asigurat. În cazul în care în calcul se include anul calendaristic incomplet, venitul asigurat se plafonează reieşind din numărul de luni în care a fost realizat venitul asigurat pentru anul respectiv. Salariul mediu lunar prognozat pe economie se aprobă de Guvern. În 2019, salariul mediu pe economie este de 6975 de lei.

Venitul mediu lunar asigurat se determină prin împărţirea la 12 a venitului asigurat realizat la toate unităţile în perioada de 12 luni calendaristice premergătoare lunii naşterii copilului, luni luate în calcul.

Indemnizația pentru copii: Cum o puteți obține în regim de urgență>>>

Plata indemnizaţiei se efectuează prin intermediul prestatorului de servicii de plată desemnat, prin cerere, de către beneficiar. Prestatorul de servicii de plată desemnat încheie contract cu Casa Naţională de Asigurări Sociale.

În cazul nesolicitării sumelor indemnizaţiilor de către beneficiar pe parcursul a 3 luni consecutive, ÎS „Poşta Moldovei” le restituie lunar pe contul Casei Naţionale de Asigurări Sociale.

Plata indemnizaţiilor neachitate pe o perioadă de 3 luni consecutive şi rambursate pe contul Casei Naţionale de Asigurare Sociale se reia de către Casa Teritorială de Asigurări Sociale în baza cererii scrise sau la solicitarea verbală a beneficiarului, pentru o perioadă de 3 ani premergători datei adresării.

Fluxul de știri
0