CHIȘINĂU, 2 iun – Sputnik. Silvia Zavadovschi. Sârguința, disciplina și talentul sunt ingredientele indispensabile ale succesului. O spune campionul mondial la dansuri în 2018, Vladislav Untu, care la doar 18 a reușit să obțină ceea ce unii nu reușesc nici într-o viață. Cert este că, tot ca a obținut, a obținut prin muncă, iar astăzi se poate mândri cu zeci de medalii, titluri și distincții obținute la diferite concursuri naționale și internaționale.
„Da, eu am talent, dar eu muncesc mult pentru a avea rezultate. Recunosc că nu obosesc atunci când sunt la antrenamente. Pot să mă antrenez toată ziua, fără să simt necesitatea de a face pauze, deoarece eu trăiesc cu asta”, a declarat Vladislav Untu în cadrul emisiunii „Intersecții” de la Radio Sputnik Moldova
Cert este că tânărul se împacă bine și cu școala, nu doar cu dansul, iar acest lucru este demonstrat de rezultatele obținute la disciplinele școlare. Vladislav Untu se regăsește printre cei mai buni elevi ai Liceului Teoretic ”Alexei Mateevici” din Cricova, pe care îl absolvește în acest an.
„Acum nu pot petrece foarte mult timp în sala de antrenamente, deoarece trebuie să dedic mai mult timp pregătirilor pentru examenul de Bacalaureat”, spune Vladislav Untu.
Cert este că de mai bine de doi ani, de când o are parteneră pe rusoaica Polina Baryshnikova, iar pe Gabriele Goffredo și Anna Matus, drept antrenori, viața lui Vladislav Untu se împarte între Moldova-Rusia-Italia.
„Da, Polina este din Federația Rusă, iar antrenorii tocmai în Italia. Inițial părea mai dificil, dar m-am obișnuit. Atunci când ai un scop bine determinat și mai și muncești sistematic, nimic nu este dificil”, spune Vladislav Untu.
Iar rezultatele școlare confirmă sârguința lui Vladislav Untu.
„Vladislav a fost dintotdeauna un copil disciplinat și un elev eminent. Desigur, a făcut și năzbâtii, dar totul a fost cu limită. Pentru noi el este un copil extraordinar, deoarece ne-a bucurat cu rezultate bune”, spune mama lui Vladislav, Ludmila Untu.
Cert este că aceste rezultate înseamnă și investiții financiare.
„Am trecut o etapă foarte grea. A fost o luptă a tuturor. Eu nu aș fi găsit sursele necesare, dacă nu aș fi văzut în el potențial. Să știți că multă lume îmi zicea să renunț, deoarece dansul nu aduce bani, dar eu nu ascultam pe nimeni și am mers înainte, deoarece eu am trăit acești ani alături de el. Știam că într-o bună zi va apărea soarele și pe strada noastră. M-am convins că investiția în copii este cea mai bună investiție”, adaugă Ludmila Untu.
Un lucru este sigur, deși a plecat de sub aripa părinților de la vârsta de 16 ani, libertatea nu l-a abătut din drumul său, așa cum se întâmplă în multe cazuri.
„Eu am avut norocul să am părinți care iubesc libertatea. Mie nu mi s-a impus niciodată să fac ceva, ci să aleg. Probabil de asta nici nu m-a afectat libertatea. Desigur, când am plecat de acasă, prima senzație a fost că sunt stăpân pe mine. Dar asta m-a responsabilizat și mai mult”, adaugă Vladislav Untu.
Ce spune fondatorul Clubului de Dans Sportiv „Codreanca”, Petru Guzun, despre potențialul lui Vladislav, dar și care sunt planurile proaspătului Campion European pentru viitor, aflați în interviul integral care va fi atașat mai târziu.