CHIȘINĂU, 31 mai – Sputnik. Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un, ar fi executat cinci diplomați din cauza eșuării summitului RPDC - SUA, potrivit publicației sud-coreene „Chosun Ilbo”, care însă nu nominalizează sursele.
O confirmare a acestei informații din alte surse nu există. Iar Ministerul sud-coreean al Unificării, responsabil de relațiile dintre cele două state coreene, s-a abținut de la orice comentarii.
Presa a comunicat că au fost executați reprezentantul special a Consiliului de Stat pentru relațiile cu SUA Kim Hyok Chol și alți patru angajați ai MAE al RPDC.
Publicația scrie că Kim Jong-un a ordonat să fie executate aceste persoane cu funcție înaltă în stat pentru că nu au reușit să ajungă la un acord cu președintele SUA, Donald Trump, la cel de al doilea summit al liderilor SUA și RPDC. Cei care au cauzat eșecul negocierilor sunt acuzați de spionaj în favoarea SUA.
Anterior, presa conservatoare din Coreea de Sud a mai difuzat informații cu privire la execuția în Coreea de Nord a unor demnitari care și-au făcut ulterior vii și nevătămați.