BRUXELLES, 30 mai - Sputnik, Daniela Porovăț. Cinci țări, dintre care trei occidentale și două din est, au ales suveranismul ca primă opțiune politică și vor trimite în Parlamentul European un număr mare de eurodeputați care ar putea lucra împreună. Marea Britanie, prin Partidul Brexit, are 29 de aleși, iar Nigel Farage a declarat că ia în considerare să facă parte dintr-un grup comun cu Salvini și Le Pen, ceea ce va duce la dispariția grupului EFDD și comasarea acestuia cu ENF.
Urmează Italia cu 28 de europarlamentari din Liga, Franța cu 22 de locuri ale Adunării Naționale, Polonia cu 23 de aleși din PiS și Ungaria cu 13 aleși ai FIDESZ. De menționat că, deși pe primele locuri, partidele suveraniste amintite din Marea Britanie și Franța sunt în opoziție, în timp ce în Italia, Ungaria și Polonia partidele respective sunt la guvernare și domină absolut viața politică internă.
Dar grupul suveraniștilor, despre care presa internațională acum remarcă faptul că ar putea deveni extrem de puternic dacă se unesc forțele din Vest cu cele din Centrul și Estul Europei, nu se bazează doar pe partidele mari care au câștigat alegerile, ci și pe europarlamentarii de aceeași orientare, minoritari din punct de vedere politic în statele de unde provin, dar care contează în final pentru că provin din țări numeroase. Între timp, numărul eurodeputaților suveraniști a crescut, conform estimărilor de pe site-ul Parlamentului European, până la 175, la doar patru locuri distanță de cel mai mare grup, cel al popularilor.
Grupurile politice trebuie să se definească până pe 24 iunie pentru a se da startul oficial al negocierii pentru funcțiile europene, cu voturile pe masă, dar conformația viitorului Parlament European se va afla mai curând, după cum și negocierile pentru cine va conduce Europa sunt deja în curs.