CHIȘINĂU, 22 mai – Sputnik, S.P. În data de 26 mai 2019 vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European și Referendumul Național convocat de Președintele României, la care pot să participe și moldovenii care dețin cetățenie română.
În acest context, șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pânzari, a avut o întrevedere cu reprezentanții Ambasadei României în Republica Moldova, anunță site-ul Inspectoratului politia.md.
În cadrul ședinței, părțile au discutat despre "menținerea ordinii publice pe durata desfășurării evenimentelor demarate pe 26 mai 2019, în proximitatea celor 36 de secții de votare, deschise pe teritoriul Republicii Moldova pentru cetățenii români".
În vederea asigurării unei bune desfășurări a evenimentelor electorale, polițiștii vor menține și asigura ordinea publică în adiacentul secțiilor de votare, premergător și pe timpul desfășurării alegerilor, sarcina Poliției fiind însoțirea transportului cu materialele electorale la sediile de votare și cele consulare, precum și asigurarea pazei sediilor în care vor fi amplasate secțiile de votare de pe teritoriul Republicii Moldova.