Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

A fost nevoie de intervenția Fulger: Ce făcea o grupare periculoasă în Moldova

© Photo : Poliția Republicii MoldovaReținerea membrilor unui grup criminal
Reținerea membrilor unui grup criminal - Sputnik Moldova
Abonare
Membrii grupării infracționale au obținut mii de euro de la conaționalii noștri aflați peste hotare – avertismentul autorităților.

CHIȘINĂU, 17 mai – Sputnik. Oamenii legii au reținut membrul unei grupări infracționale care estorca mijloace bănești prin intermediul rețelelor de socializare. Victimelor le erau prezentate date și fapte care nu corespund realității, în scopul însușirii unor mijloace financiare.

Reținere, imagine simbol - Sputnik Moldova
Societate
Criminal din Moldova, reținut în Italia: Făcea parte dintr-o grupare periculoasă - Video

Astfel, în intervalul august 2018 – ianuarie 2019, persoane necunoscute, folosind rețelele de socializare și diverse aplicații de mesagerie on-line, au convins victima, care la moment se afla peste hotarele țării, să efectueze mai multe tranzacții bănești prin intermediul sistemelor de transferuri rapide, în suma de circa 4000 euro. Victima a fost indusă în eroare, fiindu-i prezentate ca adevărate mai multe fapte inventate.

Liderul grupării infracționale sa dovedit a fi un tânăr de 29 ani, judecat anterior, originar din raionul Drochia.

Astfel, pe 14 mai 2019, ofițerii Centrului pentru combaterea crimelor informatice, de comun cu ofițerii Direcției Nord al INI și cu suportul angajaților BPDS Fulger, au efectuat percheziții la domiciliul suspectului pentru acumularea probelor pertinente și concludente. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore şi este anchetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de escrocherie.

În conformitatea cu legislația națională, bărbatul riscă amendă în mărime de la 850 la 1350 unități convenționale sau pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 2 la 6 ani.

În acest context Centrului pentru combaterea crimelor informatice din cadrul  Inspectoratului Național de Investigații, avertizează cetăţenii Republicii Moldova, mai ales pe cei care lucrează peste hotarele ţării să atragă o atenţie sporită la solicitările de împrumuturi de bani prin intermediul conturilor odnoklasniki, facebook, vk, instagram, etc., inclusiv de pe conturile cu imagini ale persoanelor cunoscute, deoarece toate acestea sunt metode folosite de Escroci, prin conturi clonate ale rudelor şi prietenilor.

În perioada anilor 2018-2019, angajații Centrului au documentat 46 de  cazuri de acest gen.

Fluxul de știri
0