CHIȘINĂU, 7 mai – Sputnik. În acest an se împlinesc 74 de ani de la Victoria în cel de-al Doilea Război Mondial. Tot în 2019, vom marca 75 de ani de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă.
Aceste două evenimente vor fi marcate în țara noastră printr-un șir de acțiuni, care vor avea loc sub patronajul președintelui țării, Igor Dodon.
”Această Zi a Victoriei este specială pentru noi, fiindcă marcăm cea de-a 75-a aniversare de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă. Pe data de 9 Mai, la ora 9:30, ne întâlnim la Arcul de Triumf, unde vom porni în coloană spre Complexul Memorial Eternitate, purtând în mâini portretele eroilor noștri”, a declarat șeful statului.
Pe datat de 9 mai, începând cu ora 19:00, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, se va desfășura un grandios concert festiv. Pe scenă, care deja a fost instalată, vor evolua interpreții moldoveni: Nelly Ciobanu, Olia Tira, Natalia Gordienco, formațiile „DoReDos” și „SunStroke Project”, împreună cu orchestra prezidențială. Invitată specială a concertului va fi vedeta estradei ruse, Valeria. Sărbătoarea se va încheia cu un spectacol de focuri de artificii.