Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Cui dăm de pomană de Blajini, dacă vrem ca darul să ajungă la cei răposați

© Sputnik / OsmatescoSergiu Crudu
Sergiu Crudu - Sputnik Moldova
Abonare
Greșeala pe care o facem de Paștele Blajinilor: Cui nu trebuie să dăm de pomană, dacă vrem ca aceasta să ajungă la cei răposați.
Cui dăm de pomană de Blajini, dacă vrem ca darul să ajungă la cei răposați

Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor se ţine în lunea de după Duminica Luminată, la o săptămână şi o zi după Învierea lui Hristos. Conform tradiției, în această zi se reunesc familiile și merg la cimitir, pentru a se bucura de Lumina Învierii, împreună cu cei dragi, plecaţi dintre noi.

„Paștele Blajinilor nu este altceva decât o sărbătoare dedicată celor care au trecut la Domnul. Inițial, după sărbătoare Învierii, credincioșii treceau pe la cimitir și îi salutau pe cei adormiți cu "Hristos a înviat!". Întrucât oamenii nu s-au limitat doar la acest salut și au vrut să facă și pomeniri și slujbe pentru credincioși, deoarece cunoaștem că în perioada luminată nu se pomenesc răposații, această zi a fost fixată după Duminica Tomii, în ziua de luni”, spune teologul Sergiu Crudu.

Spital - Sputnik Moldova
Societate
Cum vor funcționa spitalele în zilele de Paște și Paștele Blajinilor

Se spune că, de Paştele Blajinilor, sufletele morţilor sunt libere şi pot gusta din mâncărurile care sunt date de pomană. Pentru a ajunge la ei, darurile trebuie date celor care au nevoie de ele, spun reprezentanții bisericii.

„La cimitir trebuie să ducem ceva simbolic – pască și ouă roșii. Cel mai important este să nu facem schimb de daruri între rude, dar să dăm străinilor și anume celor care au nevoie. Milostenia se face cu cei care au nevoie de aceste daruri și nicidecum nu trebuie să facem fală – fala este un păcat”, adaugă teologul Sergiu Crudu.

Potrivit preotului, pe lângă pască și ouăle roșii, la morminte se aduc lumânări aprinse, tămâie și flori vii.

Autor: Silvia Zavadovschi

Fluxul de știri
0