CHIŞINĂU, 4 mai – Sputnik. Cimitirul Vesel este un cimitir din localitatea Săpânţa, judeţul Maramureş, România, faimos pentru crucile mormintelor viu colorate şi picturile naive reprezentând scene din viaţa şi ocupaţia persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanţe umoristice, persoanele respective.
Legenda spune că atitudinea veselă în faţa morţii este un obicei al Dacilor care credeau în viaţa veşnică, iar moartea pentru ei era doar trecerea spre o altă lume. Ei nu vedeau moartea ca pe un sfârşit tragic, ci ca pe o şansă de a întâlni zeul suprem Zamolxe. Cimitirul datează de la mijlocul anilor 1930 şi este creaţia artistului popular Stan Ion Pătraş, sculptor, pictor şi poet.
Întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică şi o atracţie turistică.
Unele cruci sunt pictate pe ambele părţi. Pe o parte este plasată o descriere a vieţii celui îngropat, iar pe cealaltă — o descriere a motivului morţii. Majoritatea crucilor sunt scrise cu greşeli de ortografie şi variante arhaice de scriere.
Iată ce scrie pe o piatră funerară din acest cimitir:
Sub această cruce grea
Zace biata soacră-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu şi cetea ea.
Voi care treceţi pă aici
Încercaţi să n-o treziţi
Că acasă dacă vine
Iarăi[sic] cu gura pă mine
Da aşa eu m-oi purta
Că-napoi n-a înturna
Stai aicea dragă soacră-mea.