Unul dintre instrumentele de manipulare a opiniei publice, utilizat de către diverși lideri de opinie sau experți, finanțați din fondurile occidentale, este discursul despre “rusofobia totală” în societatea românească și “orientarea unanimă” în direcția NATO și UE. Practic, în orice emisiune TV, unde se abordează subiectul relației cu Rusia, se repetă o mantră – "românii sunt în absoluta majoritatea anti-ruși", "toată societatea românească", "în proporție de 99 la sută", este "pro-occidentală până în măduva oaselor". Astfel, se încearcă inocularea ideii că România este una rusofobă prin natura sa și orice atitudine neutră sau pozitivă față de cultura rusă sau Rusia reprezintă un organism eterogen, străin, care trebuie izolat și exterminat.
Spre exemplu, într-un material recent publicat de Balkan Insight se afirmă că “România rămâne țara cea mai orientată spre Occident și cea mai rezistentă în fața “poveștilor” rusești”, făcându-se referință la sondajul Avangarde din septembrie 2018, în care 31 la sută dintre respondenții români ar fi declarat că Rusia este unul dintre cei mai mari dușmani ai intereselor românești. Această cifră nu arată deloc un „fenomen în masă” și nu poate fi considerată un indicator al unei atitudini antirusești în societatea românească. Ar fi firesc să ne întrebăm cine sunt ceilalți 70 la sută dintre români, dacă nu cumva se află în zona unor atitudini neutre sau favorabile Rusiei? Anume această categorie sociologii români preferă să-i treacă cu vederea. De altfel, dacă este să privim peste o bună parte a sondajelor realizate în România în ultimii ani, observăm o constantă interesantă – segmentul românilor cu o orientare strictă spre UE și NATO variază în jurul cifrei de 30 la sută – aceasta este "categoria-beton" care susține aspirațiile occidentale ale României. Cel mai probabil, este vorba de locuitorii din zonele urbane, cu viziuni cosmopolite și liberale.
Dacă autorii sondajelor fac paradă cu cifrele care arată ponderea rusofobiei, despre ponderea celor cu atitudini pozitive față de Rusia se trece cu vederea. Spre exemplu, niște cifre interesante ne prezintă Eurobarometrul din 2016 (care nu poate fi suspectat de rusofilie) – potrivit acestuia, 53 la sută dintre români au o atitudine pozitivă față de Rusia. Aceeași cifră o găsim și în studiul centrului american de studii sociale PEW Research din anul 2017, care arată că 52 la sută dintre români consideră că este nevoie de o Rusie mai puternică pentru o contrabalansare a influenței Occidentului.
Tot PEW Research ne arată că 65 la sută dintre români consideră că Rusia are obligația de a-și asuma misiunea de apărare a creștin-ortodocșilor din întreaga lume. În ceea ce privește raportarea culturală la Occident și Rusia, 68 la sută dintre români cred că există un război de valori cu civilizația occidentală. Revenind la sondajul Avangarde, menționat mai sus, observăm o apropiere de cei 70 la sută - români care au o atitudine neutră sau favorabilă Rusiei.
În ceea ce privește percepția față de imaginea președintelui Federației Ruse, ar trebui să menționăm aici studiul efectuat de Centrul de Cercetare Globsec în 2017. Potrivit acestuia, 47 la sută dintre respondenții români au declarat că îl simpatizează pe Vladimir Putin, în timp ce Donald Trump se bucură de o popularitate mai mică – 40 la sută.
Dacă acum 4-5 ani se putea vorbi despre România ca despre cea mai pro-vestică țară, sondajele efectuate periodic indică asupra diminuării numărului celor care simpatizează atât UE, cât și NATO. În Barometrul din octombrie 2018, România se plasează pe locul doi (fiind surclasată doar de Marea Britanie) după ponderea celor care consideră că prezența țării în UE este un lucru rău – 21 la sută, în timp ce ponderea celor care privesc pozitiv UE a scăzut sub pragul de 50 la sută (49 la sută). Inclusiv imaginea NATO se află într-o cădere liberă – potrivit ultimului sondaj realizat de INSCOP, doar 49,2 la sută dintre români au încredere în această organizație.
În ciuda tuturor încercărilor de a exploata niște resentimente istorice, România rămâne imună la propaganda antirusească (în virtutea mai multor afinități culturale și religioase), chiar dacă nici nu poate fi considerată una deplin pro-rusă, așa cum este în cazul Bulgariei sau Serbiei. Mesajele rusofobe lansate în spațiul public vizează doar un segment îngust (de circa 30 la sută), de regulă, care se pronunță chiar ostil față de valorile identitare românești. De facto, categoria socială care are atitudini rusofobe exprimă, deseori, și niște atitudine românofobe și chiar ortodoxofobe (din perspectiva superiorității civilizației occidentale).
E suficient să ne amintim de tentativele de a asocia campania pro-familie și anti-avort cu Rusia și Putin sau chiar orice demers în sprijinul suveranității statului român și a protecției intereselor economice românești este tratat implicit ca o propagandă rusească. Ceea ce nu înțeleg propagandiștii euro-atlantiști de serviciu e că în acest fel demonstrează faptul că se cristalizează tot mai bine o relație de egalitate între rusofobie și românofobie. Cei care urăsc Rusia își exprimă aceeași aversiune și față de România profundă, pentru că se află în prizonieratul sentimentelor de dispreț față de orice se află în afara spațiului cultural al Vestului.
E simbolic faptul că nimeni, niciodată, nu a cerut redenumirea bulevardului Kiseleff, semn că în România gradul de rusofobie nu a reușit niciodată să ajungă la un punct în care să genereze niște acțiuni absurde. De altfel, în ultimii 30 de ani toate manifestațiile publice antirusești din România au avut un caracter restrâns și marginal.
Așadar, să reținem – România nu este un vârf de lance a antirusismului, rusofobia nu are o susținere în păturile largi ale populației, însă, desigur, nu putem vorbi nici de sentimente total pro-rusești. În acest sens, putem vorbi de spațiul românesc ca unul foarte complex, un spațiu de graniță, în care influențele Vestice se întrețese cu cele Estice și balcanice, într-un sistem complex care nu tolerează extremele. România este un centru în care se întâlnesc toate punctele cardinale și de aici rezultă misiunea istorică a țării și a națiunii de conciliere a tuturor taberelor geopolitice divergente.
Opinai autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.
