Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Curtea Constituțională, despre schimbarea sistemului electoral și anticipate

© Sputnik / Miroslav RotariКонституционный суд
Конституционный суд - Sputnik Moldova
Abonare
Curtea Constituțională se va pronunța asupra faptului dacă este în drept Parlamentul să modifice sistemul electoral la intervale de timp mai mici decât un mandat deplin al Legislativului și dacă pot fi organizate alegeri parlamentare anticipate în baza unui alt sistem electoral.

CHIȘINĂU, 24 apr – Sputnik. Curtea Constituțională se va întruni vineri, 26 aprilie, în ședință, pentru a examina sesizarea depusă de deputații independenți Ion Groza, Alexandr Oleinic și Viorel Melnic care au solicitat Înaltei Curți să se pronunțe asupra faptului dacă este în drept Parlamentul să modifice sistemul electoral la intervale de timp mai mici decât un mandat deplin al Legislativului și dacă pot fi organizate alegeri parlamentare anticipate în baza unui alt sistem electoral decât cel folosit la alegerile parlamentare ordinare. Ședința Curții Constituționale este stabilită pentru ora 9:00.

Президент Молдовы Игорь Додон - Sputnik Moldova
Politică
Igor Dodon ar putea desemna premierul în lipsa unei conduceri a Parlamentului

Cei trei deputați au depus sesizarea la sfârșitul săptămânii trecute. Aceștia au solicitat Curții Constituționale examinarea documentului în regim de urgență. 

Parlamentarii consideră că ”modificarea sistemului electoral pentru a organiza alegeri anticipate convenabile doar unor actori politici este o încălcare extrem de gravă a principiilor statului de drept, a modului liber și democratic de desfășurare a alegerilor, a recomandărilor instituțiilor internaționale”.

”Ne exprimăm dezaprobarea fermă în legătură cu încercările unor partide politice parlamentare de a provoca alegeri anticipate, din cauza incapacității lor de a dialoga și a respecta voința electoratului, care i-au trimis în Parlament să muncească, nu să blocheze activitatea Legislativului. Este inadmisibil ca Republica Moldova să fie aruncată acum într-o criză politică, socială și economică, doar pentru că un grup de deputați vor din nou alegeri după ce au fost dezamăgiți de rezultatul obținut pe 24 februarie, de încrederea redusă pe care alegătorii o au în ei”, se arată în declarația deputaților.

Exclusiv: Ce se va întâmpla dacă CC îl va obliga pe Dodon să desemneze un premier>>>

Deputații independenți Ion Groza, Alexandr Oleinic și Viorel Melnic menționează că recunosc dreptul oricărui partid de a propune schimbarea sistemului electoral, dar acest lucru trebuie să se facă în cadrul constituțional și cu respectarea bunelor practici privind organizarea alegerilor în mod democratic.

Sesizarea poate fi consultată pe site-ul Curții Constituționale.

Fluxul de știri
0