CHIȘINĂU, 23 apr – Sputnik. Autoritatea Aeronautică Civilă s-a autosesizat pe marginea evenimentului care a avut loc vineri 19.04.2019 pe cursa Istanbul – Chișinău.
Este vorba de manevrele executate de piloții aeronavei care, potrivit mesajului unui pasager, au fost pe cale să ducă la prăbușirea avionului.
Zborul a fost executat de compania ucraineană „Yan Air”, fiind contractată de compania aeriană „Air Moldova” (în baza contractului wet-lease din decembrie 2018).
Compania aeriană „Yan Air” deține certificatul TCO (third country operations), eliberat de către Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (EASA). Autoritatea Aeronautică Civilă urmează să investigheze cazul și să revină cu detalii ulterior.
Și compania ”AirMoldova” a venit cu o reacție în acest caz. Instituția a precizat că toate manevrele piloților au fost în deplină conformitate cu instrucțiunile, având în vedere că au fost efectuate în contextul unor condiții meteo periculoase.
Mai exact, toate manevrele piloților au avut drept scop evitarea turbulențelor care prezentau risc pentru aeronavă și pasageri.
”Până în prezent nu a fost depusă nicio plângere din partea vreunui pasager de pe cursa 9U746 Istanbul-Chișinău”, precizează compania aeriană într-o postare pe Facebook.