CHIȘINĂU, 16 apr – Sputnik. Consilierul prezidențial în domeniul relațiilor cu diaspora, Cristina Buga, a discutat cu reporterul Sputnik Moldova despre problemele cu care se confruntă imigranții din Republica Moldova în Federația Rusă, precum și despre documentele necesare pentru angajarea legală în câmpul muncii pe teritoriul acestei țări.
Potrivit consilierului prezidențial, față de imigranții de muncă din țările care nu fac parte din Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) există cerințe mai stricte pentru legalizarea șederii în Rusia. Aceste cerințe se referă și la cetățenii Republicii Moldova care, deocamdată, are statut de observator în această organizație internațională regională.
„În primul rând, migranții trebuie să aibă patentă de muncă, aceasta (patenta) fiind foarte scumpă – 5000 de ruble (circa 1400 de lei - n. n.). Ar fi minunat dacă am avea posibilitatea de a anula patenta de muncă sau măcar să li se permită moldovenilor ca primele trei luni să lucreze în baza cartei de migrant, așa cum este permis pentru cetățenii UEE”, a spus Cristina Buga.
În afară de aceasta, imigranții de muncă din Moldova care sosesc în Rusia trebuie să susțină un examen la limba rusă, să treacă un control medical, precum și să prezinte un pachet de documente. Toate acestea necesită anumite cheltuieli financiare pentru care trebuie să fii pregătit.
„Se întâmplă că în primele luni de aflare în Federația Rusă, fără încă să fi lucrat măcar o singură zi, migranții de muncă sunt nevoiți să cheltuie câte 50 de mii de ruble, echivalentul a circa 800 de dolari. Este foarte important să facă acest lucru înainte de a obține un loc de muncă, deoarece, dacă îi vor prinde că nu au documentele respective, cheltuielile vor fi și mai mari”, a adăugat Buga.
Experții recomandă ca persoana care s-a decis să plece la muncă peste hotare să studieze, aflându-se încă în Moldova, regulile privind imigrația (ale țării în care pleacă).
Trebuie să știe exact ce documente sunt necesare pentru obținerea patentei de muncă, cum să se pună la evidență și altele.
În tot cazul, este mai ușor și mai puțin costisitor să rezolvi acasă problemele apărute, decât fiind deja peste hotare. Dacă v-ați grăbit și ați sosit nepregătit într-o țară străină, unica posibilitate de a reglementa problemele iscate este adresarea la ambasadă sau la consulat.
Potrivit datelor oferite de administrația președintelui Republicii Moldova, în Federația Rusă locuiesc temporar 357 de mii de cetățeni moldoveni care stau oficial la evidență, ceea ce înseamnă că numărul real al concetățenilor noștri aflați în Rusia este cu mult mai mare.
Începând cu anul 2012, anual pleacă din Moldova în Rusia până la 15 mii de persoane.
Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>