CHIȘINĂU, 16 apr – Sputnik. Parlamentul Iranului a aprobat un proiect de lege prin care Comandamentul Central al Forțelor Armate al SUA (CENTCOM) este declarat grupare teroristă, anunță agenția Mehr.
Anterior, Consiliul Național Suprem de Securitate al Iranului a calificat CENTCOM drept organizație teroristă, iar SUA – “un stat care sponsorizează terorismul”, drept răspuns la decizia SUA de a declara Corpul Gărzilor Revoluționare (CGR) o organizație teroristă.
Potrivit agenției, pentru proiectul de lege “cu privire la măsurile împotriva declarării de către Statele Unite a Corpului Gărzii Revoluționare drept organizație teroristă”, au votat 204 membri ai parlamentului, împotriva – doi, niciun deputat nu s-a abținut.
Conform proiectului, orice sprijin informațional, financiar, tehnologic oferit CENTCOM va fi apreciat drept activitate teroristă. În afară de aceasta, guvernul iranian va fi obligat să protejeze toate persoanele juridice și fizice “care cooperează cu Corpul Gărzilor Revoluționare în afara hotarelor țării de posibilile daune juridice și spirituale provocate de introducerea CGR în lista grupărilor teroriste”, notează agenția.
Guvernul urmează să neutralizeze măsurile întreprinse de SUA prin purtarea negocierilor cu organizațiile internaționale, pe lângă negocierile bilaterale și trilaterale cu alte țări.
Mai devreme, președintele SUA, Donald Trump, a declarat că introduce Corpul Gărzilor Revoluționare din Iran în lista organizațiilor străine pe care SUA le consideră teroriste. Consiliul Suprem Național de Securitate a Iranului a declarat că decizia Washingtonul este una lipsită de temei.