CHIȘINĂU, 11 apr – Sputnik. Infecția care prezintă o ameninţare serioasă la adresa sănătăţii publice la nivel mondial este o ciupercă, Candida auris, care afectează persoanele cu sistem imunitar slab.
În ultimii cinci ani, ciuperca a pătruns într-o unitate neonatală din Venezuela, într-un spital din Spania, a forţat un spital de prestigiu din Marea Britanie să-şi închidă unitatea de terapie intensivă, afectând şi centre spitaliceşti din India, Pakistan şi Africa de Sud, potrivit New York Times.
Recent, Candida auris a ajuns la New York, New Jersey și Illinois, determinând Centrele Federale pentru Controlul și Prevenirea Bolilor sa o adauge pe o listă de germeni considerați „amenințări urgente”.
În luna mai anul trecut, un bărbat în vârstă a fost internat în Spitalul „Muntele Sinai” din Brooklyn pentru o intervenţie chirurgicală la abdomen. Un test de sânge a arătat că a fost infectat cu un germen considerat mortal și misterios. Bărbatul a murit după 90 de zile în spital, dar nu şi Candida auris.
Testele au arătat că ciuperca era peste tot în camera bărbatului, fiind atât de invazivă încât personalul spitalului a avut nevoie de echipamente speciale de curățare și a trebuit chiar să distrugă o parte din tavan și gresie pentru a o eradica.
Candida auris este atât de greu de eradicat în parte deoarece supravieţuieşte la medicamente antifungice majore, ciuperca nou descoperită reprezentând un nou exemplu de ameninţare serioasă la adresa sănătății la nivel global: creșterea infecțiilor rezistente la medicamente.
Timp de decenii, experții în domeniul sănătății publice au avertizat că excesul de antibiotice reduce eficiența medicamentelor ce au prelungit durata de viață, prin vindecarea infecțiilor bacteriene care în alte vremuri erau fatale. Însă, în ultima vreme, a avut loc și o „explozie” de fungi rezistenți, ceea ce dă o dimensiune nouă și înfricoșătoare unui fenomen care subminează un pilon al medicinei moderne.