CHIȘINĂU, 5 apr – Sputnik. Oameni care se angajează cu ziua în Moldova nu prea doresc să se conformeze Legii cu privire la exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri și care a intrat în vigoare încă în toamna anului trecut. Concluziile au fost făcute în cadrul unei mese rotunde organizată de specialiștii de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale la care au participat și reprezentanții Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe ”Moldova Fruct”, Asociației Producătorilor de Sfeclă de Zahăr, Asociației Producătorilor și Exportatorilor Strugurilor din Moldova, Alianței Lanțului Valoric în Agricultura Ecologică din Moldova.
În cadrul acestor discuții au fost scoase în vileag atât părțile pozitive în procesul de implementare a legii, cât și părțile negative. Printre provocările întâmpinate în procesul de implementare a legii au fost evidențiate următoarele aspecte: refuzul zilierilor de a se înregistra în registrul de evidență și contribuții la sistemul public de asigurări sociale și medicale, inclusiv imposibilitatea exercitării activității pentru același beneficiar pe o perioadă mai mare de 90 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic.
”Scopul legii este de a reglementa relațiile de muncă în domeniul agricol, propunând un mecanism simplificat de evidență a persoanelor implicate în exercitarea activităților necalificate ocazionale din agricultură”, a declarat Secretarul de stat Anastasia Oceretnîi.
Secretarul de stat a precizat că legea este pusă în aplicare prin intermediul Inspectoratului de Stat al Muncii.
”Ne dorim să sporim numărul persoanelor ocupate în câmpul muncii, inclusiv pentru a diminua presiunea pe sistemul de protecție socială”, a declarat Oceretnîi.
În anul 2018 de către Inspectoratul de Stat al Muncii (ITM) au fost achiziționate 4500 de Registre de evidență, care au fost repartizate la inspecțiile teritoriale de muncă. La solicitarea beneficiarilor au fost distribuite 745 de Registre de evidență, iar 245 de beneficiari au prezentat extrase din Registrul de evidență.
Cele mai multe Registre de evidență care au fost eliberate și repartizate s-au înregistrat de ITM Chișinău, ITM Călărași și ITM Orhei.
Ce obligații au angajatorii și zilierii
Ministerul Sănătății, Muncii și Portecţiei Sociale și-a propus prin această lege să diminueze fenomenul de ocupare informală a forţei de muncă.
Potrivit legii, durata zilnică de executare a activităţii unui ziler nu poate depăşi 8 ore: 5 ore – pentru persoanele în vârstă de la 15 la 16 ani şi 7 ore – pentru persoanele de la 16 la 18 ani. Timpul de muncă al zilierului nu poate depăşi 40 de ore pe săptămână.
De asemenea, se prevede ca durata activităţii executate de un lucrător zilier pentru acelaşi beneficiar să nu depăşească 90 de zile într-un an calendaristic.
Se propune ca plata pentru activitatea zilierului să fie efectuată de către beneficiar la sfârşitul fiecărei zile de muncă, conform înţelegerii dintre beneficiar şi ziler. Documentul prevede ca nivelul remunerării pe unitate de timp să nu fie mai mic decât cuantumul minim garantat al salariului din sectorul real pe o oră, stabilit de către Guvern.
Plata impozitului pe venit datorat pentru activitatea prestată de zilier se va efectua de către beneficiar. Din acest an, zilierii din Moldova au devenit plătitori a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii. Zilierii sunt obligați prin lege să se asigure pe bază de contract individual încheiat cu Casa Naţională de Asigurări Sociale.
Controlul asupra respectării prevederilor acestei legi va fi efectuat de către inspectorii muncii și inspectorii fiscali. Documentul stabilește că, în cazul în care beneficiarul de munca zilierilor nu va respecta noile reguli, el va fi sancționat conform Codului Contravențional.