CHIȘINĂU, 28 mart - Sputnik. Papa Francisc se va deplasa cu un papamobil fabricat în România. Anunțul a fost făcut de primarul de Iași, Mihai Chircă, citat de VaticanNews.
"Tot ceea ce ne dorim e să transmitem mesajul că Iaşul şi România sunt vizibile ca elemente de identitate. Voi face o dezvăluire, papamobilul va fi românesc. Este promisiunea grupului Dacia Renault, care deja lucrează la cele două papamobile cu ajutorul cărora Papa Francisc va vizita România", a spus Mihai Chirica la întâlnirea cu presa.
Potrivit lui, primăria va pune la dispoziție 150 de autobuse ale Companiei de Transport Public, care vor circula pe un traseu special pentru pelerinii care vor veni să îl întâlnească pe Papa Francisc.
Evenimentul propriu zis se va desfășura pe 1 iunie, la Iași, iar pentru a asigura ordinea publică, municipalitatea ”va amplasa în zona centrală cinci kilometri de gard de protecție”. Mihai Chirca a mai accentuat că toate forțele de ordine și de paza vor fi mobilizate pentru asigurarea ordinii, iar fiecare parohie va avea un cod de culoare şi va ști unde trebuie să ajungă.
”Este o vizită importantă şi trebuie luate toate măsurile de siguranță” a spus Mihai Chircă jurnaliștilor.