CHIȘINĂU, 25 mart – Sputnik. Ministrul britanic al Comerțului, Liam Fox, a declarat că între Westminster și țara sa există o divergenţă mai mare decât oricând.
„Fie ieşim din Uniunea Europeană cu un acord, fie ieşim fără un acord, ceea este posibil, dar cred că Parlamentul va face puțin probabil acest scenariu, fie nu mai ieşim deloc, ceea ce cred că va produce o criză democratică, precum și o criză constituțională”, a declarat Fox, relatează Sputnik Internaţional, cu referire la radio BBC.
Acesta a adăugat însă că nu crede că țara s-a răzgândit cu privire la Brexit.
Potrivit acestuia, termenul de 11 aprilie, până la care Marea Britanie trebuie să decidă în legătură cu alegerile din UE, îi va ajuta pe deputaţi să se concentreze asupra unei opţiuni.
Negocierile dintre Marea Britanie şi UE cu privire la Brexit se află într-un punct mort, având în vedere că parlamentul britanic a refuzat să aprobe acordul negociat de May cu blocul. Uniunea Europeană a fost de acord să acorde Regatului Unit o întârziere a ieşirii, care fusese programată pentru 29 martie.
Regatul Unit se va putea retrage pe 22 mai dacă parlamentul va aproba acordul de retragere săptămâna viitoare, sau pe 12 aprilie, dacă nu se va întâmpla acest lucru. În același timp, Uniunea Europeană a sugerat că nu va redeschide negocierile cu privire la acordul convenit cu guvernul britanic.