CHIȘINĂU, 18 mart - Sputnik. Evoluția raporturilor comerciale și economice între Moldova și Marea Britanie a fost discutată de președintele Igor Dodon și ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Chișinău, Lucy Joyce, ținând cont de eventuala ieșire a Marii Britanii din cadrul Uniunii Europene.
”În cadrul discuției am apreciat buna cooperare dintre Republica Moldova și Regatul Unit, exprimându-mi dorința de dinamizare a dialogului pe toate dimensiunile, inclusiv prin organizarea vizitelor oficiale și întrevederilor la nivel înalt”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.
Totodată, șeful statului a discutat și despre agenda politicii interne din Republica Moldova, după validarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 24 februarie. Dodon a informat-o pe doamna Joyce că până pe data de 25 martie urmează, prin decret prezidențial, trebuie să convoace prima ședință a noului Parlament.
Amintim că în noiembrie 2018 președintele Igor Dodon a vizitat Marea Britanie, când a participat la ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial de Șah.
Președintele țării a precizat atunci că vizita a fost una deosebit de importantă din punct de vedere al promovării intereselor naționale ale Republicii Moldova și a realizării principalei sarcini strategice: asigurarea echilibrului în politica externă dintre Est și Vest în baza statutului constituțional de neutralitate permanentă.
la Londra, Igor Dodon a avut mai multe întrevederi bilaterale cu oficiali britanici, discuții cu experții de la ”Chatham House” – cel mai influent centru ”think tank” din Marea Britanie, precum și interviuri cu instituții de presă britanice de top.