CHIȘINĂU, 15 mart – Sputnik. Agenții economici vor fi obligați să respecte normele admise de emitere a zgomotului nu numai pe timp de noapte, ci și pe timp de zi. În acest sens, Executivul a aprobat vineri Regulamentul sanitar privind normativele de emitere a zgomotului și vibrației la desfășurarea activităților de comerț interior.
Prin acest document, autoritățile își propun să creeze un mediu favorabil şi sănătos de viaţă pentru populație. Regulamentul stabilite nivelurile maxime de zgomot și vibrație admise în unitățile comerciale, amplasate în blocurile locative, sociale și zonele locative ale localităților urbane și rurale.
”Conform documentului, agenții economici vor fi obligați să respecte normele admise de emitere a zgomotului pe timp de zi – de la 7.00 până la 22.00 și pe timp de noapte – de la 22.00 până la 7.00”, anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat.
Pentru a le permite agenților economici să se conformeze reglementărilor impuse, proiectul va intra în vigoare peste șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
De asemenea, în baza normativelor aprobate, se va putea evalua riscul pe care îl prezintă zgomotul ce pătrunde în încăperile de locuit pentru sănătatea populației, în cazurile sesizărilor adresate organelor de supraveghere de stat a sănătății publice.