Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Un milion de bunuri imobile, proprietate publică și privată, vor fi înregistrate gratuit

© SputnikBloc locativ
Bloc locativ - Sputnik Moldova
Abonare
A fost lansat programul de stat pentru delimitarea bunurilor imobile și a terenurilor proprietăților publice.

CHIȘINĂU, 15 mart – Sputnik. Peste un milion de bunuri imobile deținute în proprietate publică și privată vor fi delimitate în următorii cinci ani de către Agenția Proprietății Publice (APP), în comun cu autoritățile publice, în vederea determinării apartenenței și perfectarea actelor de drept.

Programul de delimitare a bunurilor imobile a fost lansat în cadrul seminarului de instruire a reprezentanților administrației publice din Ocnița.

Directorul general al APP, Vladimir Baldovici, a declarat că implementarea Legii cu privire la delimitarea proprietății publice este extrem de necesară pentru a corecta unele erori umane sau tehnice și a completa informația ce lipsește din registrele cadastrale.

”Suntem pregătiți și avem susținerea partenerilor de dezvoltare pentru realizarea acestui program, astfel încât să protejăm și să valorificăm bunurile proprietate publică cât mai eficient. Ocnița este primul raion pilot unde începem să implementăm acest program complex de delimitare masivă a bunurilor imobile și cred că în scurt timp, prin efort comun, vom obține rezultate concrete”, a declarat  Baldovici.

În urma acestui proces vor fi stabilite hotarele proprietății publice, vor fi identificate erorile comise în cadrul elaborării proiectelor de organizare a teritoriului. De asemenea, vor fi actualizate hotarele administrativ-teritoriale, care uneori generau divergențe între datele cadastrale și situația din teren. Ca urmare a implementării programului, autoritățile centrale și locale vor dispune de un sistem informaţional modern pentru evidența și actualizarea datelor cadastrale.

Afaceri.Economie.Privatizare - Sputnik Moldova
Banca Mondială, gata "să pună umărul” la privatizarea proprietăților de stat

Agenția Proprietății Publice își propune să asigure elaborarea procedurii de mediere pentru soluționarea litigiilor funciare apărute în procesul implementării programului.

Lucrările de înregistrare a bunurilor imobile, inclusiv proprietate privată, vor fi realizate în cadrul Proiectului “Înregistrarea și evaluarea funciară 2019-2023”. Costul proiectului este de 30,1 milioane de euro. Banii sunt alocați în baza Acordului semnat de Guvernul Republicii Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare parte a Grupului Băncii Mondiale. 

Până la finele anului 2023, bunurile imobile, inclusiv terenurile proprietate publică a statului și a unităților administrativ-teritoriale vor fi delimitate în funcție de apartenentă și domenii în proporție de 95 la sută și înregistrate în registrul bunurilor imobile.

Fluxul de știri
0