CHIȘINĂU, 31 mai — Sputnik. Ministrul moldovean al Economiei, Octavian Calmâc, a avut o întrevedere, la Chișinău, cu directorul regional al Grupului Băncii Mondiale pentru Belarus, Moldova și Ucraina, Satu Kahkonen. Acesta a anunțat că Banca Mondială este gata să contribuie la elaborarea și aplicarea unor noi regulamente de evaluare și desfășurare a procesului de privatizare a bunurilor proprietate publică de stat, precum și organizarea unei administrări corporative mai eficiente a întreprinderilor de stat.
Ministrul Economiei a vorbit despre metodele aplicate de autoritățile naționale în cadrul rundelor de privatizare a bunurilor proprietate publică de stat, organizate anterior, inclusiv în cea anunțată pentru perioada 26 mai — 30 iunie 2017, precum și elaborarea unor noi metode de desfășurare a privatizărilor în viitor, bazate pe experiența națională și internațională.
Experții Băncii Mondiale și-au anunțat disponibilitatea de a susține autoritățile Republicii Moldova în această problemă. Interlocutorii au abordat și problemele legate de reforma administrației publice centrale, implementarea strategiilor de dezvoltare națională în sectorul economic, colaborarea bilaterală dintre autoritățile Republicii Moldova și Banca Mondială, precum și participarea instituției financiare la realizarea proiectelor investiționale de importanță națională, în special în domeniile infrastructură, transporturi, sectorul energetic.
În perioada 26 mai — 30 iunie, Agenția Proprietății Publice organizează o nouă rundă de privatizare a bunurilor proprietate publică de stat. Este vorba de licitaţia cu strigare pentru privatizarea a 10 bunuri, inclusiv: 3 întreprinderi de stat, 6 complexe de bunuri imobile și un obiectiv nefinalizat.
Totodată este anunțat concurs comercial pentru privatizarea a 11 întreprinderi de stat și concurs investițional pentru privatizarea cinematografelor din orașul Fălești și Leova și licitaţii cu strigare pe Bursa de Valori, pentru vânzarea a 14 pachete de acţiuni proprietate publică de stat, inclusiv șapte cu cotă majoritară de stat.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|