Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Până când stăm în concediu de îngrijire a copilului? Ce recomandă psihologii

© Sputnik / Miroslav RotariAna Niculăeș
Ana Niculăeș - Sputnik Moldova
Abonare
Ești în concediu de îngrijire a copilului și simți că degradezi intelectual? Vezi ce recomandă psihologii.
Până când stăm în concediu de îngrijire a copilului? Ce recomandă psihologii

Este cunoscut faptul că profesia de mamă este grea și istovitoare. Cert este că această meserie este și mai apăsătoare pentru femeile care până la naștere au avut o viață activă din punct de vedere profesional. Ajunse în rutina îngrijirii copilului, unele femei simt că degradează din punct de vedere intelectual, fapt ce le afectează starea emoțională. Psihologii atenționează că emoțiile negative sunt nocive pentru bebeluș. Respectiv, mamele care simt lipsa socializării, sunt îndemnate să iasă la muncă pentru două sau patru ore pe zi. Aceste ieșiri le va face bine nu doar lor, ci și relației mamă-copil.

„Eu încurajez pe mamele care vor să iasă la serviciu după ce nasc, pentru a face acel echilibru între viața personală-familială și profesională. Multe femei simt că degradează din punct de vedere intelectual atunci când stau acasă mult timp cu copiii, deoarece fac unul și același lucru. Această rutină le afectează starea lor emoțională, lucru ce este în dezavantajul bebelușului. Respectiv, în astfel de cazuri este mai bine ca mama să aibă un job de două sau patru ore pentru a simți elementul de împlinire profesională” a declarat psihologul Ana Niculăeș în studioul Radio Sputnik Moldova.

Cezara Dilevschi - Sputnik Moldova
Psiholog: Nu ridicați niciodată mâna la copii, violența nu face parte din educație

Psihologul spune că orele petrecute de copil în compania tatălui, a bunicilor sau a bonei chiar sunt benefice, deoarece contribuie la dezvoltarea abilităților de socializare.

„Și cercetările au demonstrat că este în beneficiul copilului ca mama să aibă un job”, adaugă psihologul.

Cert este că, deși cărțile de specialitate spun că, până la vârsta de trei ani, relația dintre copil și mama este una mai specială, asta nu înseamnă că mama trebuie să stea lângă copil 24 din 24 de ore.

„Pe de altă parte, din punct de vedere al dezvoltării psihologice, se spune că până la vârsta de 3 anișori, copilul are nevoie de această legătură cu mama, dar asta nu înseamnă că mama trebuie să stea 24 din 24 de ore alături de copil. Copilul trebuie să socializeze, respectiv, este bine ca micuțul să mai fie lăsat și cu o dădacă sau cu bunicii sau să fie implicat în diferite activități precum creșa”, adaugă psihologul Ana Niculaeș.

Autor: Silvia Zavadovschi

Fluxul de știri
0