Expertul a afirmat că nu crede că cele două formațiuni se vor uni pentru a forma o coaliție ad-hoc.
’’Se discută zilele acestea un asemenea scenariu, am văzut și rezultatul acestor discuții. Până la urmă, oamenii au înțeles că nu-și pot risca imaginea, pentru că avem înainte câteva exerciții electorale importante. Vorbim de alegerile locale generale, mai apoi alegeri prezidențiale’’.
Reniță a mai spus că cele două partide sunt atât de antagonice încât este suficient ca unul dintre ele să-și anunțe intenția de a intra în discuții și imediat își șifonezi imaginea.
În ultima perioadă, mai mulți formatori de opinie au avansat ideea unor înțelegeri și compromisuri între socialiști și blocul ’’ACUM’’ pentru a forma o coaliție tehnică de moment. Experții au avansat ideea despre constituirea unei coaliții de conjunctură, provizorie, între ACUM și PSRM pentru a forma un guvern de compromis, cu scopul de a elibera instituțiile statului din captivitate. Liderul PPDA, Andrei Năstase, a reiterat că Blocul ACUM nu va face alianţă cu PSRM şi nici cu PDM, mai ales pentru că au dat asigurări anterior că acest lucru nu se va întâmpla. Politicianul a îndemnat cetăţenii să aibă răbdare, după ce în spaţiul public au apărut mai multe voci care au îndemnat Blocul ACUM să facă o alianţă temporară cu PSRM.
Autor:Eduard Maciac