CHIȘINĂU, 2 mar – Sputnik. La 24 februarie, cetățenii cu drept de vot ai Republicii Moldova au mers la alegeri pentru a decide cine îi va reprezenta în următorii patru ani în Parlamentul țării. În acest an, procesul de votare a avut loc în baza unui sistem mixt: pe circumscripția națională unde au fost aleși 50 de deputați pe listele de partid și pe circumscripțiile uninominale unde au fost aleși 51 de parlamentari, inclusiv trei în afara țării.
Dacă în cazul circumscripției naționale, în Parlament au acces partidele care au trecut pragul electoral de 6 procente, iar blocul electoral – cel de 8 la sută, în cazul deputaților aleși în circumscripțiile uninominale, învingători ai cursei sunt cei care au obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.
Pe parcursul mandatului de patru ani deputații au voie să-și depună mandatul, pot fi numiți în alte funcții sau, ce e mai rău, poate interveni decesul. În cazul deputaților care au intrat în Legislativ pe liste de partid, locul lui va fi ocupat de candidații de pe lista supleantă.
E alta situația când devine vacant locul unui deputat ales în circumscripția uninominală. Fotoliul acestuia nu poate fi ocupat de nimeni. În acest caz în circumscripția uninominală unde a fost ales acest deputat se vor organiza alegeri parlamentare noi.
Comisia Electorală Centrală va stabili data desfășurării alegerilor noi. Totuși, dacă vacanța funcției de deputat apare în ultimele 6 luni de până la expirarea mandatului Parlamentului, alegeri noi în circumscripțiile uninominale neocupate nu se organizează. Astfel, locul alesului pe circumscripția uninominală rămâne vacant, iar Parlamentul cu mai puțini deputați.