CHIȘINĂU, 21 feb – Sputnik. Doi tineri de 24 și 27 de ani au fost reținuți de oamenii legii pentru că au intrat în mai multe case și au furat bunuri de valoare. Prejudiciu material depășește suma de 20 000 de lei. Indivizii au mai fost judecați anterior pentru infracțiuni similare.
Potrivit informațiilor acumulate în cadrul acțiunilor de investigații și urmărire penală, polițiștii au stabilit că tinerii au pătruns în cel puțin trei locuințe din comuna Budești și Cruzești, pe parcursul lunilor noiembrie 2018 – ianuarie 2019. Ei au furat de acolo mai multe bunuri materiale, bani și un sac de box.
Ulterior polițiștii au efectuat percheziții autorizate la domiciliile acestora. Forțele de ordine au ridicat bunuri ce urmează a fi examinate pentru a fi stabilită proveniența lor. În cadrul audierilor, indivizii și-au recunoscut vinovăția comunicând forțelor de ordine că pătrundeau în locuințele particulare prin forțarea geamurilor, când proprietarii nu se aflau acasă.
Indivizii au fost reținuți pe un termen de 72 de ore în Izolatorul Direcției de Poliție Chișinău, fiind cercetați penal pentru furt. Această infracțiune se pedepsește cu amendă în mărime de la 32 500 la 67 500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani.