CHIȘINĂU, 21 feb – Sputnik. La contestația procurorilor, Curtea de Apel Chişinău a înăsprit sentința pentru inculpatul care în toamna anului trecut şi-a omorât doi prieteni, aplicându-i o pedeapsă definitivă de 24 de ani închisoare, în penitenciar de tip închis.
Totodată, individul a fost obligat să le achite reprezentanților victimelor prejudiciu moral şi material de peste 320 de mii de lei.
Cazul a avut loc în dimineaţa zilei de 2 septembrie 2018, într-un apartament de pe strada Trandafirilor, din sectorul Botanica al Capitalei.
Potrivit oamenilor legii, inculpatul şi victimele făcuseră cunoştinţă în ajun, la o discotecă din Capitală, după care au mers împreună acasă la una dintre victime.
Profitând de faptul că bărbaţii au adormit, fiind sub influenţa alcoolului, inculpatul i-a înjunghiat mortal, după care a sustras din apartament bunuri estimate la peste 37 de mii de lei, părăsind ulterior locul crimei.
Corpurile victimelor, de 30 şi 31 de ani, au fost depistate a doua zi, de mama unuia dintre aceștia.
Inculpatul a fost identificat şi reţinut la scurt timp, iar până la condamnare s-a aflat în arest.
Criminalul are 21 de ani, este locuitor al raionului Cantemir şi mai este vizat în alte patru cauze penale pentru comiterea mai multor tâlhării şi jafuri.