CHIȘINĂU, 10 feb – Sputnik. Erdogan a vorbit în fața parlamentarilor turci, adresându-se țărilor occidentale care îl sprijină pe liderul interimar autoproclamat Juan Guaido.
„Este Venezuela a voastră? Cum înlăturaţi o persoană care a ajuns în funcţie prin alegeri? Cum puteţi transfera puterile prezidențiale către cineva care nu a fost ales? Știți ce este democrația?”, a declarat preşedintele turc Erdogan, citat de RT.
Preşedintele a mai spus că Occidentul vrea să impună „o decizie ilegală”, şi anume, înlăturarea lui Nicolas Maduro de la putere. Prin urmare, Turcia nu acceptă „o lume în care forţa are dreptate”. Erdogan a subliniat că „suntem împotriva acestei poziții imperialiste”.
Nu este prima dată când Erdogan şi-a exprimat susţinerea faţă de Maduro. Anterior, liderul turc a declarat că „prietenul” său de la Caracas se confruntă cu „acte de sabotaj din partea asasinilor economici”, profitând de ocazie pentru a promite o consolidare a relaţiilor comerciale dintre Turcia și Venezuela.
La sfârșitul lunii ianuarie, când criza din Venezuela era în toi, Ankara a criticat SUA pentru amestecul continuu al acestora în afacerile interne ale Venezuelei. Ministrul de Externe Mevlut Cavusoglu a numit autoproclamarea lui Guaido ca fiind „foarte ciudată”, în timp ce Erdogan și-a exprimat solidaritatea faţă de președintele ales, spunând public „frate Maduro, fii puternic!”.
Însuşi Erdogan s-a confruntat cu o tentativă de lovitură de stat în 2016, despre care Ankara a spus că a fost iniţiată de un cleric, Fethullah Gulen, autoexilat în SUA, pe care Washingtonul a refuzat să-l extrădeze în Turcia.
Relațiile politice dintre Ankara și Caracas s-au dezvoltat din 2016, când Maduro a efectuat patru vizite în Turcia. În 2018, Erdogan a mers în Venezuela într-o vizită reciprocă, prima din istorie efectuată de un preşedinte turc.
Turcia are interese considerabile în Venezuela, nu numai în privinţa profiturilor din comerțul bilateral. Venezuela vinde aur Turciei, unde este rafinat şi apoi returnat. De asemenea, Turcia a investit puternic în industria petrolieră controlată de statul venezuelean.