CHIȘINĂU, 31 ian – Sputnik. Oamenii legii au reținut o grupare criminală specializată în comercializarea drogurilor. Aceștia transportau droguri din Spania spre Federația Rusă, în special hașiș. Operațiunea de reținere a demarat în data de 19 ianuarie, iar până la moment pe teritoriul Republicii Moldova au fost reținute șapte persoane, printre care liderul și membrii activi ai grupării.
Șeful grupului s-a dovedit a fi un moldovean de 30 de ani, fost angajat al Poliției de Frontieră. Acesta a creat un grup criminal organizat și o schemă prin care transporta drogurile din Moldova spre țările de consum.
În cadrul investigațiilor au fost identificate mai multe trasee de deplasare și transportare a drogurilor, toate acestea ocoleau teritoriul Republicii Moldova. Printre cei reținuți este și un actual angajat al Inspectoratului de Poliție Ialoveni în vârstă de 28 ani. Acesta activa în calitate de curier în transportarea drogurilor, tot el racola persoane pentru această activitate.
Ca urmare a conlucrării cu oamenii legii din Romania, Ucraina, Federația Rusă, Belarus, Spania, din 2016 și până în prezent au fost reținute alte 10 persoane și confiscate peste 450 de kilograme de hașiș în sumă de peste 2 milioane de euro.
Operaţiune de amploare a Poliţiei şi Procuraturii, chiar în ziua de sâmbătă - Video>>>
Pe acest caz urmează să fie reținute și alte persoane ce activau în calitate de transportatori și realizatori ai drogurilor, membri activi ai grupării criminale organizate. Cele șapte persoane reținute în Moldova au statut de învinuit, șase din ei au primit mandat de arest pe un termen de 30 de zile și unul pe un termen de 20 de zile. Din cei reținuți pe teritoriul altor state, trei persoane au fost condamnate la închisoare pe un termen de 15, 17 și 6 ani.
Dacă vor fi găsiți vinovați persoanele reținute riscă o pedeapsă de la 7 la 15 ani privațiune de libertate.