CHIȘINĂU, 30 ian – Sputnik, S. P. Poliția a reținut doi tineri în vârstă de 23 de ani, frați gemeni, originari din raionul Ocnița, pentru comiterea unui jaf.
Anterior aceștia au fost judecați pentru infracțiuni similare. Cei doi gemeni au fost săltați de ofițerii de investigații ai Grupei Contracararea Jafurilor a sectorului Buiucani din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.
Cazul a avut loc în luna decembrie, în timp ce victima, o femeie de 35 ani se întorcea acasă, iar la intersecția străzii P. Ciaikovski cu strada E. Coca, doi indivizi i-au luat, aplicând în mod brutal forța, geanta, în care se aflau 800 de lei și alte bunuri materiale, prejudiciul cauzat fiind de 950 de lei.
Forțele de ordine au constatat că indivizii au fost anunțați în căutare de Inspectoratul de Poliție Ciocana, pentru comiterea unui act de huliganism. În cadrul acțiunilor procesual penale, aceștia și-au recunoscut vinovăția.
Suspecții sunt cercetați penal pentru infracțiunea de jaf, care conform legislației se pedepsește cu închisoare de la 5 la 7 ani cu sau fără amendă în mărime de la 42 500 de lei la 67 500 de lei.