CHIȘINĂU, 26 ian – Sputnik. Mai întâi să vedem ce s-a întâmplat. Ieri, 25 ianuarie, inspectorii de Patrulare au fost în vizită la un băiețel de 6 ani, care locuiește doar cu bunica. Părinții și ceilalți doi bunei ai lui au decedat într-un tragic accident rutier, produs în anul 2016. Bineînțeles, nenorocirea i-a lăsat băiatului în suflet o durere imensă.
În comunicatul să de Presă, Inspectoratul Național de Patrulare, anunță că, la moment, singura bunică care i-a rămas depune tot efortul ca să-i ofere nepotului ei tot ce-i necesar. Însă ea este deja la o vârstă înaintată.
Dat fiind această situație, inspectorii INP din Leova, Hâncești și Cimișlia s-au mobilizat și au adus un zâmbet larg pe chipul băiatului, dăruindu-i dulciuri și alte produse alimentare, dar și ursulețul tradițional ce se află în fiecare echipaj al poliției.
În felul acesta, polițiștii de Patrulare au încercat să-l facă pe micuț să nu se simtă singur, să-i ofere puțină alinare.
Și ajutorul material nu ester de neglijat. Orice orfan din lumea o duce greu pentru că a rămas fără părinți. Dar, mai ales, un orfan din Republica Moldova, care, pe lângă durerea mare pe care o poartă în suflet, mai are de înfruntat și necazurile lipsurilor materiale și umilința sărăciei.
Dar nu aceasta este semnificația de bază a faptei polițiștilor din Leova, Hâncești și Cimișlia, care oricum este una profund creștină și care contrastează atât de mult cu cele ale oamenilor și partidelor politice, ce, în câteva zile, vor începe să împartă pomeni electorale.
Gestul lor, de un mare simbolism, este adresat, în primul rând, participanților la trafic, în special, celor care sunt cu volanul în mâini.
"Dragi șoferi, viteza și neatenția la volan poate trauma vieți, iar copii nevinovați pot crește fără părinți și cu un dor imens în suflet. Fiți prudenți: cineva drag vă așteaptă acasă, viață are prioritate!" – acesta este mesajul celor de Patrulare.
Altfel spus, fii atent că, dacă conduci iresponsabil, ai putea fi tu cel care o să-l faci orfan pe un alt băiețel sau fetiță sau copiii tăi ar putea deveni orfani. Sau: aduceți-vă aminti de privire, de ochii acestui copil cu părinții și buneii morți în accident înainte de a urca la volan.