CHIȘINĂU, 22 ian – Sputnik. Academia de Științe a Moldovei s-a pomenit într-o situație delicată după reforma anunță de autorități. Fostul președinte al acestei instituții și-a anunțat demisia, iar acum mai mulți cercetători se vor antrena într-o luptă crâncenă pentru a obține această funcție.
Cu toate acestea, persoana care va obține șefia la AȘM trebuie să fie recunoscută pe plan național și internațional, să aibă un trecut impecabil și o contribuție deosebită în acest domeniu de activitate, susține consilierul Președintelui Republicii Moldova în domeniul educației, culturii și cercetării, Corneliu Popovici.
În cadrul emisiunii Sputnik Matinal, Popovici a menționat că Academia de Științe a Moldovei trebuie să rămână un domeniu prioritar, întrucât, dacă vom distruge și instituția sub acoperișul căreia se adună intelectualitatea din țara noastră, vom pierde foarte mult ca popor.
”După reforma Academiei, care a fost efectuată cu foarte multe carențe, nici măcar oamenii de știință nu cunosc care va fi soarta acestei instituții de cercetare. După un an de când legea a intrat în vigoare, nu s-a făcut nimic, nici măcar o ședință de totalizare. Nu s-a făcut asta pentru că unele persoane nu doresc să răspundă și să spună unde au mers sumele enorme de bani care au fost investite în ultimii ani în AȘM”, a declarat Corneliu Popovici.
De aceea, potrivit lui Popovici, e foarte important ca lupta pentru această funcție să fie una corectă și fără implicarea politicului.
"Eu aș vrea ca la conducerea AȘM să nu vină oameni întâmplători. Până acum în fruntea Academiei au fost oameni care au acționat conform propriilor interese. Trebuie să înțelegem că imixtiunea politică în activitatea Academiei de Științe este inadmisibilă”, susține Popovici.
Consilierul Președintelui Republicii Moldova în domeniul educației, culturii și cercetării mai spune că prioritatea numărul unu a noului președinte ar trebui să fie reanimarea acestei instituții și speră totuși că în fruntea AȘM va fi aleasă o persoană asupra căreia nu planează nici o suspiciune din domeniile sale de activitate din trecut sau prezent.