CHIȘINĂU, 7 ian – Sputnik. Deseori în societatea moldovenească auzim critici la adresa polțiștilor și medicilor. Uneori aceste observații sunt pe bună dreptate, alteori nemeritate. Un lucru însă trebuie să-l înțelegem, că oamenii care lucrează în aceste profesii sunt speciali. De ce? Pentru că cel mai des de felul cum acționează ei depinde viața de mai departe a oamenilor concreți, fie ei copii sau maturi.
Un caz despre care se merită să vorbim este și cel despre care a scris la sfârșitul săptămânii trecute Sputnik Moldova, când un echipaj de patrulare a ajutat o femeie în tavaliu, care aștepta gemeni, să ajungă cât mai repede la spital.
Polițiștii de patrulare Nicolae Sârbu și Sergiu Antofica au oprit la intrarea în Chișinău, din direcția Strășeni, o mașina care se deplasa cu viteză excesivă. Ceea ce a urmat a arătat că polițiștii urmează să se confrunte cu o situație mai puțin ordinară.
Conducătorul autoturismului, vădit emoționat, le-a spus agenților de patrulare că în mașină se află soția sa care naște. Într-adevăr în autovehicul era o femeie care se chinuia deja cu durerile nașterii. În aceste clipe, agenții de circulație nu s-au mai gândit la regulemant, amenzi și puncte de penalizare și au decis să escorteze vehiculul la Spitalul Clinic Municipal nr.1, unde femeia a nascut gemeni.
Firul nu se rupe aici, deoarece intervenția imediată a polițiștilor nu ar fi avut un final fericit dacă nu acționau rapid și profesionist și medicii de la spital.
Aceștia au preluat imediat femeia și după investigațiile de urgență pe care le-au efectuat au ajuns la concluzia că viața celor trei poate fi salvată doar prin cezariană.
”Bebelușii sunt vii datorită echipei medicale care au făcut cezariană de urgență și desigur intervenției inspectorilor de patrulare”, a reacționat la articolul publicat de Sputnik medicul obstetrician-ginecolog de la IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr.1, Cristina Ipati.
Intervenția rapidă, profesionalismul și colegialitatea dintre polițiști și medici a făcut ca această familie să se bucure împreună de sfânta sărbătoare de astăzi a Nașterii lui Isus Hristos.
Acest caz a demonstrat încă o dată că oamenii potriviți la locul potrivit pot face multă lume fericită. De asemenea, este important ca acolo unde muncim să ne facem lucrul conștiincios, responsabil și profesionist, dar să nu uităm și de omenie.