CHIȘINĂU, 2 ian – Sputnik. Pe data de 1 ianuarie, un angajat al penitenciarului nr. 9 „Pruncul” a descoperit în încăperea de acces comun corpul neînsuflețit al unui deținut, care își ispășea pedeapsa pentru comiterea unui omor. Versiunea prezentată de anchetă este suicid.
Referitor la moartea din ultima zi a anului 2018 a celor doi bărbați, din raionul Telenești și din Ungheni, versiunea oficială este de asemenea sinucidere.
Potrivit poliției, pe corpurile lor nu au fost depistate urme de moarte violentă. Ambele au fost găsite la locul de trai.
Primul caz a avut loc în satul Scorțeni, raionul Telenești, unde în dimineața zilei de 31 decembrie a fost găsit corpul neînsuflețit al unui bărbat de 40 de ani.
Al doilea caz a fost înregistrat aproximativ la ora 19:30, în aceeași zi, la Ungheni. Cadavrul unui bărbat de 52 de ani a fost găsit jos, la podea. Oamenii legii spun că ar fi vorba de asfixiere voluntare.