CHIȘINĂU, 24 dec - Sputnik, Cezar Salagor. În fiecare an, pe 25 decembrie, creștinii din țara noastră îl cinstesc pe Sfântul Ierarh Spiridon, mare făcător de minuni. O icoană cu părticică din cinstitele sale moaște, va fi adusă în această zi la biserica în construcție a Spitalului de Urgență din Chișinău, spre binecuvântarea credincioșilor și a lucrărilor de construcție.
”De hramul bisericii în construcție, PS Ioan, Episcopul Sorocii, Vicar mitropolitan împreună cu un sobor preoțesc va citi Acatistul Sf. Ierarh Spiridon, iar mai apoi se va oficia un Tedeum praznical în fața icoanei Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni, cu părticică din cinstitele sale moaște și vor fi miruiți credincioșii cu mir din candela Sfântului Spiridon adus din insula Corfu”, informează portalul Moldova Ortodoxă.
Preotul paroh, Mihail Bortă, a ținut să precizeze că ”zidirea unei biserici este o chemare tainică a lui Dumnezeu și este un deosebit prilej de a deveni ctitori şi ziditori ai Casei lui Dumnezeu”.
”Ierarhul Spiridon, acest minunat Sfânt călător, în acest răstimp a mijlocit către Domnul pentru zidirea bisericii a cărei hram i-a fost închinat, bucurând și mângâind membrii comunității, personalul medical și bolnavii acestui spital”, nea mărturisit preotul Mihail.
Totodată, părintele le-a mulțumit tuturor celor care au jertfit până acum pentru construcția sfântului lăcaș și i-a invitat pe creștini să vină la biserică pentru ca împreună să înalțe sfinte rugăciuni Sfântului Ierarh Spiridon.