Se apropie sfârșitul anului, prin urmare, a sosit timpul bilanțului, inclusiv pentru Moldova și relațiile moldo-ruse.
Este pentru prima dată după foarte mulți ani, acest subiect nu mai este unul care induce plictis și în care apar unele și aceleași nume, procese și tendințe. Dimpotrivă, în pofida anturajului aparent liniștit și a șirului de evenimente răsunătoare, dar care nu prezintă totuși ceva ieșit din comun, se pare că întreaga atmosferă este impregnată cu o senzație clară: vin schimbările!, aceasta constituind principalul rezultat al anului care pleacă.
Lucru ce nu se referă însă doar la Moldova. O mare parte a spațiului postsovietic este cuprinsă de o turbulență nu doar puternică, ci profundă, iar cauza și sursa acesteia este Rusia.
Regândirea de către Moscova a relațiilor cu vecinii și recanalizarea acestora pe un făgaș (principial nou pentru Rusia) al parteneriatului strict pragmatic și reciproc avantajos, fără să apeleze la „relațiile frățești”, a trecut la un astfel de nivel, încât s-au pomenit cuprinse de acest proces chiar și acele țări care au fost ocolite de tulburările politice și furtunile perioadei precedente, fiind vorba în special de Belarus.
După două decenii și jumătate, în care Rusia deținea o poziție preponderent pasivă, tinzând să mențină statu-quo-ul și recurgând la acțiuni doar în cazul apariției problemelor, provocărilor și amenințărilor pe care ea pur și simplu nu le mai putea ignora, Moscova a luat în sfârșit inițiativa și a trecut la „contraofensivă”. Acest lucru s-a dovedit a fi surprinzător și dureros pentru foarte mulți conducători și elite din spațiul postsovietic.
În acest context Moldova prezintă un caz interesant prin faptul că acolo procesul respectiv se combină cu trecerea preconizată (în urma rezultatelor viitoarelor alegeri parlamentare) a puterii în mâinile Partidului Socialiștilor și, ca urmare, cu o deviere serioasă, nu mai puțin preconizată, de la orientarea „proeuropeană” a politicii externe a țării la cea „prorusă”.
În fond, întregul an 2018 a fost o perioadă de pregătire a acestui eveniment.
În Moldova ca atare situația a fost destul de furtunoasă. Cât fac doar numeroasele suspendări din funcție ale președintelui Dodon pentru ca oponenții săi politici și „proeuropeni” să poată promova deciziile dorite de ei, atât timp cât se mai află la cârma țării.
Pentru Rusia totul a decurs mult mai calm, deși urzeala evenimentelor dovedește fără echivoc că Moldova a fost scoasă din fundul „cămării” politicii externe ruse, unde a stat „prăfuită” mulți ani, și a urcat considerabil pe lista priorităților Moscovei. Dovada: întâlnirile repetate ale președintelui rus cu cel moldovean, anularea de către organele de control ale Rusiei a unui șir de interdicții pentru produsele moldovenești, înviorarea evidentă a relațiilor de afaceri între cele două țări și, desigur, numirea lui Dmitri Kozak drept reprezentant special al președintelui Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova.
Toate acestea sunt o mărturie elocventă că Rusia revine în Moldova ca un jucător activ și ca un centru-cheie al forței din regiune.
Așa dar, Moldova trăiește în așteptarea întemeiată (parțial nervoasă, parțial bucuroasă) a schimbărilor preconizate.
Cu toate acestea, optimiștii „proruși” trebuie avertizați să nu-și facă iluzii. Să nu conteze pe faptul că, în cazul victoriei PSRM și reorientării vectorului Moldovei spre Est, „totul va deveni așa cum a fost mai înainte”. Nu va deveni.
Rusia, într-adevăr, își reconstruiește radical relațiile cu vecinii. Deja nu mai există loc pentru sentimentalism în cazul adoptării deciziilor politice și economice. Pragmatismul, avantajul reciproc și construirea ierarhiei în conformitate cu ponderea fiecărei părți – iată care sunt principiile principale care stau la baza noii politici a Moscovei în relațiile cu vecinii.
Oricum ar fi, dacă se vor realiza planurile și speranțele lui Igor Dodon și ale partidului proprezidențial privind câștigarea alegerilor parlamentare și transformarea ulterioară în principala forță conducătoare, pentru Moldova, datorită colaborării cu Rusia, se vor deschide cu adevărat noi perspective importante.
Am vrea să credem că republica nu le va rata. Dar acesta este deja un subiect pentru anul viitor – 2019.
Opinia autorului poate să nu coincidă cu poziția redacției.
