Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Krasnoselski, detalii despre întrevederea cu președintele Republicii Moldova

© Facebook / Igor DodonÎntâlnirea lui Igor Dodon cu Vadim Krasnoselski
Întâlnirea lui Igor Dodon cu Vadim Krasnoselski - Sputnik Moldova
Abonare
Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat astăzi la Tiraspol că va avea o întrevedere cu președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Unde și când se vor întâlni Dodon și Krasnoselski.

TIRASPOL, 18 dec – Sputnik, Irina Leahova. Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat astăzi la Tiraspol că, săptămâna viitoare, va avea o întrevedere cu președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței anuale a liderului de la Tiraspol, răspunzând la întrebarea reporterului Sputnik Moldova.

Пресс-конференция министра иностранных дел РФ С. Лаврова - Sputnik Moldova
Politică
Lavrov: Declarația privind Transnistria nu este un progres, dar este o etapă importantă

„Deocamdată locul și ora se precizează. Însă, cu siguranță, întâlnirea va avea loc pe teritoriul Transnistriei”, a declarat Krasnoselski.

Potrivit acestuia, agenda întrevederii urmează încă să fie stabilită.

„Așteptăm întrebări din partea Chișinăului. Informația deplină privind agenda va fi făcută publică în ziua întrevederii”, a precizat Krasnoselski.

Liderul de la Tiraspol a adăugat că în cadrul întâlnirii cu președintele Dodon nu vor fi discutate subiectele legate de reintegrarea regiunii transnistrene.

„Partea transnistreană nu intenționează să discute nici o chestiune legată de reintegrare. Sunt dispus să discut orice probleme, numai nu despre reintegrare”, a subliniat liderul de la Tiraspol.

Președintele țării, Igor Dodon, a declarat anterior că este gata să se întâlnească cu liderul de la Tiraspol până la sfârșitul anului 2018 pentru a discuta despre problemele acumulate.

Fluxul de știri
0