CHIȘINĂU, 17 dec - Sputnik. Episcopul de Bălți și Fălești, PS Marchel, condamnă decizia Fanarului privind intenția de a acorda bisericii din Ucraina statutul de biserică autocefală și consideră că acest lucru este o nenorocire pentru poporul credincios, potrivit RIA Novosti.
Anterior, președintele Petro Poroșenko a anunțat crearea ”bisericii autocefale ucrainene”.
”Este o parodie a autocefaliei, pe care o condamn categoric și eu nici nu pot să am altă părere decât cea a BORu. Consider că este o nenorocire pentru poporul credincios al Ucrainei", a declarat episcopul.
El și-a exprimat speranța că asemenea precedente nu se vor mai repeta și nu vor afecta și alte popoare și biserici, pentru că aceste evenimente sunt o ”bătaie de joc de tradiția ortodoxă”.
”Această schismă, consecințele căreia deja le resimțim, a atras în mrejele sale personalități importante din Biserică, am în vedere patriarhul Bartolomeu, precum și politicieni:președintele Ucrainei, Petro Poroșenko. Atâta timp cât politicul se va implica în treburile interne ale bisericii, atâta timp nu vom avea parte de pace și liniște în sufletul omului credincios”, a subliniat episcopul Marchel.
Autoritățile din Ucraina speră ca la începutul lunii ianuarie să obțină de la Constantinopol Tomosul de proclamare a autocefaliei bisericii ucrainene. Precizăm că pe 15 decembrie, la Kiev s-a desfășurat ”soborului de unificare”, la care cap al ”noii biserici” a fost ales ”mitropolitul” bisericii necanonice Epifanie Dumenko.
Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică a refuzat să participe la acest eveniment. Potrivit presei ucrainene, la sobor au participat doar doi reprezentanți ai bisericii canonice, care au fost scoși din treapta și considerați drept schismatici.
Biserica Ortodoxă Rusă consideră că soborul de la Kiev este lipsit de orice canonicitate, iar recunoașterea lui Epifanie în lumea ortodoxă este puțin probabilă.