CHIȘINĂU, 11 dec – Sputnik. Fostul procuror general Corneliu Gurin a fost numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională.
Decizia de numire a fostului procuror general în funcția de judecător CC a fost luată de membrii Consiliului Superior al Magistraturii în cadrul ședinței de astăzi, fără ca subiectul să fie inclus în agenda CSM.
Decizia CSM vine după demisia de ieri, din propria inițiativă, a lui Igor Dolea din funcția de judecător constituțional.
Corneliu Gurin va deveni judecător la CC după ce va depune jurământul.