CHIȘINĂU, 5 dec – Sputnik. Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 va începe din data de 25 ianuarie 2019. Decizia a fost luată astăzi de membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC).
CEC a aprobat în cadrul ședinței din 5 decembrie Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor Parlamentului Republicii Moldova din data de 24 februarie 2019.
Președintele CEC, Alina Russu, a declarat că, potrivit Codului Electoral, din momentul înregistrării, concurentul electoral trebuie să aibă șanse egale în ceea ce vizează realizarea sau desfășurarea campaniei electorale: agitația, întrunirile cu alegătorii.
”De aceea campania electorală începe cu 30 de zile înainte de ziua alegerilor, când majoritatea concurenților sunt înregistrați și pot să-și realizeze această activitate”, a declarat Russu.
Perioada electorală pentru alegerile parlamentare din februarie 2019 a început pe data de 1 decembrie 2018.
Alegerile parlamentare se vor desfășura în baza unui sistem mixt într-o circumscripţie naţională şi în circumscripţii uninominale. În circumscripţia naţională se aleg 50 de deputaţi în baza votului reprezentării proporţionale. În circumscripţiile uninominale se aleg 51 de deputaţi în baza votului majoritar, câte unul de la fiecare circumscripţie.
În aceiași zi cu alegerile parlamentare, în Republica Moldova va fi organizat un referendum consultativ. La acest plebiscit cetățenii vor trebui să se pronunțe dacă susțin propunerea de a reduce numărului deputaților din Parlament de la 101 la 61 și cea ca poporul să poată demite deputații din funcție dacă nu își îndeplinesc corespunzător obligațiile.