Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Acțiune comună a INP și USMF: Află detalii

© Sputnik / Miroslav RotariAngela Cazacu-Stratu și Pavel Apostol
Angela Cazacu-Stratu și Pavel Apostol - Sputnik Moldova
Abonare
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu" și Inspectoratul Național de Patrulare au semnat un contract de colaborare în domeniul cercetării științifice medicale.
Acțiune comună între INP și USMF – Află detalii

Astfel, 600 de angajați ai INP vor fi instruiți gratuit cum să acorde primul ajutor medical la locul producerii accidentelor rutiere. În schimb, reprezentanții USFM vor primi informații cu privire la diverse situații în trafic.

Șeful Serviciului "InfoTrafic" al Inspectoratului Național de Patrulare, Pavel Apostol, a menționat că aceste instruiri sunt necesare și foarte importante pentru angajații INP, care trebuie să posede cunoștințele minime cu privire la acordarea primului ajutor medical.

"În cazul în care se produce un accident rutier, primii care ajung la fața locului sunt anume angajații Inspectoratului Național de Patrulare. Aceasta este o abordare importantă și justificată de a organiza instruiri pentru angajații noștri, pentru că, aflându-se la fața locului, aceștia trebuie să analizeze situația existentă și să poată acorda primul ajutor medical", susține Pavel Apostol.

Pavel Apostol - Sputnik Moldova
În atenția conducătorilor auto: Recomandări pentru prevenirea accidentelor rutiere

Potrivit doctorului în medicină și conferențiarului universitar din cadrul USMF, Angela Cazacu-Stratu, proiectul va demara în luna februarie 2019. Programul deja este elaborat și prevede instruirea atât teoretică cât și cea practică pentru angajații INP. În același timp, acest proiect va facilita accesul la informații pentru medicii rezidenți la specialitatea Medicină preventivă în implementarea microproiectelor de cercetare. Proiectul are drept scop creșterea capacității de cercetare din Moldova, Georgia și Armenia.

Mai multe informații referitor la acest subiect aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Fluxul de știri
0