CHIȘINĂU, 28 nov – Sputnik. O nouă divizie, dotată cu sistemul de apărare antiaeriană S-400 ”Triumf”, va asigura securitatea peninsulei Crimeea, a anunțat șeful serviciului de presă a districtului militar de Sud, Vadim Astafiev.
“În viitorul apropiat, noul sistem va înlocui sistemele antiaeriene vechi”, a spus el, specificând că acest lucru va avea loc în cadrul programului de redotare a forțelor armate ale Rusiei.
Militarii trupelor antiaeriene ale armatei a 4-a a forțelor aeriene și antiaeriene au demarat procesul de pregătire și expediere a tehnicii la stația de transportare, de unde sistemele vor fi transferate la punctul de dislocare permanentă. Acesta nu a specificat unde anume vor fi amplasate.
Recent, pe poligonul din regiunea Astrahan a fost testat cu succes sistemul “Triumf”: unitățile militare au lovit țintele care imitau rachete balistice, obiectele ce zboară la altitudine mică și cu viteză mare.
De asemenea, personalul militar a efectuat un marș pe o distanță de mai mulți kilometri de-a lungul poligonului pentru a testa rezistența sistemelor antiaeriene la vibrații în timpul deplasării pe diverse tipuri de drumuri, în condițiile cele mai extreme.
Sistemul de rachetă mobil S-400 Triumf este destinat protecției celor mai importante obiective politico-administrative, economice și militare. Parametrii tehnici și tactici acestuia depășesc cu mult versiunea anterioară – S-300MP. În același timp, S-300, potrivit aprecierilor specialiștilor, surclasează sistemele străine de acest tip.