CHIȘINĂU, 20 nov - Sputnik. Președintele Legislativului a comentat demisia guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Sergiu Cioclea.
”Mulțumesc Guvernatorului Băncii Naționale, Sergiu Cioclea, pentru că din prima zi și până acum a demonstrat că am făcut cea mai bună alegere în 2016. Mi-aș dori să fie cât mai mulți moldoveni instruiți care s-au afirmat în străinătate și vin să-și ajute țara în acest fel. Ratele dobânzilor au scăzut la un minim istoric, valuta națională este stabilă, au venit investiții străine importante în sectorul bancar. Creștere, stabilitate și o legislație modernă care asigură fortificarea în continuare a rezultatelor obținute - acestea sunt rezultatele activității Băncii Naționale din 2016”, a scris Candu pe pagina sa pe Facebook.
El a mai subliniat că va avea grijă ca următorul Guvernator ”să fie pe măsura standardelor înalte impuse de Sergiu Cioclea și echipa sa”.
Anterior, economistul Viorel Gîrbu a declarat că ”ne putem aștepta la orice surprize. Și pe piața valutară și pe piața bancară”.
Guvernatorul BNM și-a anunțat demisia în cadrul unui briefing, susținut astăzi, la sediul BNM. Cioclea a anunțat presa că i-a înaintat cererea de demisie, începând cu data de 30 noiembrie, președintelui Parlamentului, Andrian Candu.
Parlamentul l-a numit pe Sergiu Cioclea în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei în luna martie 2016. Pentru susţinerea candidaturii lui Cioclea la şefia BNM au votat 61 de deputaţi.