Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Moldovenii se dezarmează: Zeci de arme deținute ilegal predate la poliție – Video

Abonare
Moldovenii au predat la Poliție zeci de arme și muniții deținute ilegal, profitând de prevederile legale care îi absolvă de pedeapsa penală.

CHIȘINĂU, 15 nov - Sputnik. La două săptămâni de la lansarea campaniei „Acum este momentul, predă armamentul!”, în care Poliția i-a îndemnat pe cetățeni să renunțe benevol la armele deținute ilegal, oamenii au predat 56 de arme și 28 de muniții.

Totodată, potrivit unui comunicat de presă difuzat de Inspectoratul General al Poliției, în urma perchezițiilor efectuate de polițiști, au fost ridicate 15 arme cu țeavă lisă și patru pneumatice.

De asemenea, polițiștii au desfășurat mai multe activități de informare a populației pentru ca oamenii să înțeleagă că cât de important este ca armele de foc să fie înregistrate, iar cei care le dețin ilegal – să le predea. Iar în felul acesta să fie redus numărul de utilizare incorectă a armelor de foc de către cetățeni.

Inspectoratul General al Poliției a precizat că această campanie se va desfășura  până în data de 23 ianuarie 2019. Până în acea zi, persoanele care vor preda benevol armele deținute ilegal sunt absolvite de răspunderea prevăzută de legislația în vigoare.

Arme și muniții - Sputnik Moldova
Societate
Se întorc anii 90: Arme și muniții descoperite într-o gospodărie din Cahul - Video

 

Pentru evitarea unor eventuale incidente și în scopul asigurării securității publice, Inspectoratul General al Poliției face apel către toți cetățenii să conștientizeze necesitatea predării benevole la poliție a armelor și munițiilor deținute ilegal.

Amintim că până în data de 25 octombrie 2018, toate persoanele fizice şi juridice care dețin în posesie arme au avut obligația să se prezinte la organele de poliție în a căror rază de competență teritorială îşi au domiciliul ori sediul pentru verificarea îndeplinirii condițiilor necesare pentru deținerea ori portul și folosirea armelor, pentru eliberarea documentelor corespunzătoare, în condițiile legii.

Posesorii de arme care, în termenul stabilit, nu au întreprins masuri pentru a se conforma prevederilor legale, vor fi privați de dreptul de deținere, port și folosire a armelor şi a munițiilor.

Вооруженное нападение - Sputnik Moldova
Au rămas zile numărate când poți face asta: Sunt vizați toți proprietarii de arme

Și posesorii de arme pneumatice trebuiau să se prezinte la poliție până în data de 25 octombrie 2018 pentru declararea acestora.

Amintim că armele pneumatice nu fac parte din categoria armelor cu destinație civilă supuse autorizării, iar deținerea, portul şi folosirea lor nu este autorizată, constituind doar în continuare obiect al declarării, cu respectarea condiției că în termen de 10 zile de la data procurării sau intrării în posesie a acestora vor fi declarate la serviciul abilitat al Poliției pentru înregistrare şi evidentă.

Fluxul de știri
0