Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Din 12 noiembrie intră în vigoare noi amenzi. Îi vizează pe toți moldovenii

© Sputnik / Rodion ProcaBani
Bani - Sputnik Moldova
Abonare
Din 12 noiembrie intră în vigoare un nou document, aprobat de Guvern, care prevede noi amenzi pentru persoanele juridice dar și fizice.

CHIȘINĂU, 12 nov – Sputnik. De astăzi, 12 noiembrie, începe acțiunea juridică a Regulamentului privind combaterea şi prevenirea răspândirii buruienii ambrozia, aprobat de Guvernul de la Chișinău.

Agricultura - Sputnik Moldova
Ce vor păți țăranii care angajează la muncă zilieri

Ambrozia a fost inclusă în lista plantelor interzise în Moldova. Planta crește în special în regiunile plate, sărace în apă și nisipoase și este unul dintre principalii declanșatori ai rinitei alergice, care mai este numită ”febra fânului”.

Solicitarea de a include ambrozia în lista plantelor interzise a venit din partea premierului Pavel Filip. Șeful Guvernului i-a solicitat Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului să vină cu un proiect de hotărâre, prin care ambrozia să fie reintrodusă în lista plantelor interzise pe teritoriul Republicii Moldova.

Cine este obligat să ”lupte” cu ambrozia

Regulamentul privind combaterea şi prevenirea răspândirii buruienii ambrozia stabilește norme juridice ce reglementează obligaţiile subiecților responsabili de gestionarea terenurilor și ale autorităților publice centrale în vederea asigurării unui mediu sănătos de viaţă prin diminuarea riscurilor pentru sănătatea omului pe care le prezintă buruiana.

Prin urmare, orice persoană juridică sau fizică care deține sau arendează terenuri este obligată să contribuie la combaterea şi prevenirea răspândirii ambroziei, în caz contrar va fi amendată.

Regulamentul prevede că subiecții responsabili de gestionarea terenurilor au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei adventive invazive şi eliminarea acesteia în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane.

În scopul distrugerii buruienii ambrozia şi al prevenirii răspândirii acesteia, subiecții responsabili de gestionarea terenurilor vor desfăşura lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, tratare cu produse de uz fitosanitar.

Amenzile pentru ambrozie vor ajunge până la 6 mii de lei

Subdiviziunile teritoriale ale Inspectoratului pentru Protecția Mediului, ale Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor şi ale Agenției Naționale pentru Sănătate Publică vor verifica și vor identifica terenurile infectate cu buruiana ambrozia, primăvara după răsărirea acestea, inclusiv până la data de 30 mai a fiecărui an. Pentru nerespectarea de către subiecții responsabili de gestionarea terenurilor a prevederilor Regulamentului, inspectorii subdiviziunilor teritoriale ale Inspectoratului pentru Protecția Mediului, precum și ai ANSA, întocmesc un proces-verbal, cu indicarea termenului de lichidare a neconformităților depistate.

Bancnote cu nominalul de 50 lei moldovenești - Sputnik Moldova
Moldovenii vor achita anul viitor impozite de peste 37 de miliarde de lei în buget

Nerespectarea indicațiilor incluse în procesul-verbal constituie contravenţie și se sancţionează cu amendă de la 12 la 30 de unităţi convenţionale sau dela 600 la 1500 de lei aplicată persoanei fizice și cu amendă de la 60 la 120 de unităţi convenţionale ori de la 3 mii la 6 mii de lei aplicată persoanei juridice.

În cazul în care este imposibilă identificarea subiecților responsabili de gestionarea terenurilor sau în cazul persoanelor vârstnice cu afecțiuni medicale care se află în imposibilitatea aplicării măsurilor de combatere și prevenire a buruienii ambrozia, ori în caz de litigii, decese, responsabilitatea pentru întreținerea conformă a terenurilor revine autorităţilor publice locale, în a căror rază teritorială este situat terenul infectat.

Fluxul de știri
0