CHIȘINĂU, 5 nov – Sputnik. Grenada a devenit cel de-al nouălea stat care a renunțat la recunoașterea independenței autoproclamatei republici Kosovo, a anunțat vicepremierul și ministrul sârb al Afacerilor Externe, Ivica Dačić.
Deocamdată, nu se cunoaște numărul exact al statelor care au recunoscut independența Priștinei de Belgrad. Autoritățile kosovare afirmă că e vorba de 110 de state membre ONU care i-au recunoscut suveranitatea. Oficialitățile Serbiei afirmă că e o exagerare și că în viitorul apropiat numărul acestor state va scădea sub o sută, fapt pentru care se depun eforturi diplomatice.
La începutul lunii noiembrie, după întrevederea cu conducerea Dominicii, ministrul Afacerilor Externe al Serbiei, Ivica Dačić, a declarat că statul insular din Marea Caraibelor a devenit cel de-al optulea stat care a renunțat la recunoașterea independenței provinciei Kosovo. Duminică, MAE al Serbiei a anunțat că Dominica a fost urmată de Grenada.
“Vă anunț că Grenada a devenit cel de-al nouălea stat care și-a retras decizia anterioară de recunoaștere a statutului Kosovo, adică recunoașterea Kosovo în calitate de stat independent”, a declarat Dačić.
Potrivit șefului diplomației sârbe, nota respectivă i-a fost înmânată de colegul său din Grenada, Peter David, în cadrul unei întrevederi la Belgrad. Dačić a adăugat că acesta este „un succes diplomatic major” și că în acest fel chestiunea aderării autoproclamatei Kosovo la Interpol este pusă sub semnul întrebării.