Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Avem sau nu bani pentru majorările de salarii anunțate? Ce spune ministrul Finanțelor

© Sputnik / OsmatescoOctavian Armașu
Octavian Armașu - Sputnik Moldova
Abonare
Salarii mai mari pentru 150 de mii de bugetari - ministrul Finanțelor spune pentru câte luni sunt bani în bugetul de stat
Avem sau nu bani pentru majorările de salarii anunțate? Ce spune ministrul Finanțelor

Peste 150 de mii de bugetari, care în prezent au lefuri mici, vor primi salarii mai mari începând cu 1 ianuarie 2019. Printre aceștia sunt angajații din educaţie, cei din sănătate, asistenţă socială şi cei din autorităţile publice locale. 

Lefurile unor bugetari urmează să fie majorate cu 20 și 50%, iar în cazul unora, remunerarea va fi majorată cu peste 90 la sută.

Prin urmare, începând cu 1 decembrie, când intră în vigoare reforma salarizării, niciun angajat din sistemul public nu va primi un salariu mai mic de 2.000 de lei.

Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, dă asigurări că bani pentru aceste majorări sunt în bugetul de stat.

„Comparativ cu anul 2018, pentru anul 2019 avem o majorare a Fondului de Salarizare cu circa 1,3 miliarde de lei. Această sumă ne ajută ca să acomodăm această lege în spațiul fiscal, adică să avem suficienți bani pentru a achita salarii majorate", a declarat ministrul Finanțelor, Octavian Armașu în studioul Radio Sputnik Moldova.

Cert este că salariile vor fi majorate în baza unui sistem unitar, menit să înlăture discrepanțele dintre salariul minim din sectorul bugetar și cel maxim.

Octavian Armașu, și Eugeniu Nichiforciuc - Sputnik Moldova
Reforma salarizării se va desfășura în două etape: Cine vor fi beneficiarii

„Diferența dintre salariul cel mai mic și cel mai mare din sistemul public este de 33 de ori. Adică salariul maxim este de 33 de ori mai mare decât cel mic. Unele categorii de salariați nu au avut revizuiri salariale de mai bine de 15 ani. Noi micșorăm diferența dintre salariul mic și salariul cel mai mare și nivelăm toate aceste sporuri, iar creșterea salariilor va fi pentru toți angajații. Noi introducem o grilă unică", a adăugat Octavian Armașu.

Cu toate acestea, niciun bugetar nu va primi un salariu mai mic decât cel pe care îl ridică în prezent.

„La nimeni nu se vor micșora veniturile. Da, vor fi unele categorii la care salariul de bază se va micșora, dar ei vor primi compensații care vor acoperi această micșorare de salariu. Ceilalți vor beneficia de majorări datorită acestei grile unice care va fi introdusă", a subliniat Octavian Armașu.

Autoritățile spun că reforma are undă verde din parte Fondului Monetar Internațional.

„Această reformă a fost discutată cu Fondul Monetar Internațional și este agreată de FMI", adaugă Octavian Armașu.

De menționat este că, pentru a fi pus în aplicare începând cu 1 decembrie, Proiectul de lege privind salarizarea în sectorul bugetar trebuie adoptat de Parlament până la sfârşitul lunii noiembrie, când expiră mandatul actualului legislativ. 

Autor: Silvia Zavadovschi

Fluxul de știri
0