CHIȘINĂU, 25 oct – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit miercuri la Kremlin cu șeful Consiliului de Miniștri al Italiei, Giuseppe Conte, care se află cu o vizită oficială la Moscova.
“Între Rusia și țara voastră, în ultimii ani, decenii s-au dezvoltat relații de afaceri și în același timp relații apropiate, care sunt susținute, practic, de toate forțele politice, atât cele din Italia, cât și cele din Federația Rusă”, a spus Putin.
El a menționat că Moscova și Roma, în pofida unei perioade complicate, niciodată nu au întrerupt contactele la cel mai înalt nivel, care sunt menținute și astăzi.
Totodată, liderul rus și-a exprimat regretul că în ultimul timp Italia a cedat din pozițiile sale pe piața rusă.
“Din păcate, Italia și-a cedat din pozițiile pe piața rusă, în calitate ei de platformă economică. Cu toate acestea, volumul schimburilor comerciale dintre țările noastre a rămas destul de mare”, a subliniat el.
Putin a reamintit că în Rusia activează peste 500 de companii italiene, observându-se o creștere constantă a cifrelor de afaceri.