CHIȘINĂU, 19 oct – Sputnik. Sâmbătă, 20 octombrie, este zi de muncă pentru toți bugetarii din Republica Moldova. Guvernul îi scoate sâmbăta aceasta pe toți la muncă pentru a recupera ziua de 30 august.
Potrivit unei hotărâri de Guvern, cei care s-au odihnit la sfârșitul lunii august, trebuie să recupereze zilele de 28, 29 şi 30 august în zilele de sâmbătă: 8 și 29 septembrie şi 20 octombrie.
Astfel, zilele de 28 și 29 august au fost deja recuperate, iar mâine angajații din structurile de stat vor recupera 8 ore de muncă pentru ziua de 30 august, care a fost declarată drept zi liberă.
Potrivit Hotărârii Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi la zilele de odihnă, data de 25 decembrie, Crăciunul pe stil nou, este zi cu roșu în calendar. În acest an, 25 decembrie cade în zi de marți. Astfel, nu este exclus ca Guvernul să declare ziua de luni, 24 decembrie, zi liberă. Astfel că bugetarii ar putea avea o minivacanță de patru zile, în perioada 22-25 decembrie.
Câte zile se vor odihni bugetarii în anul 2018 >>>
Potrivit Hotărârii Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi la zilele de odihnă în Republica Moldova, bugetarii au zile libere de Crăciun, Anul Nou, Paște, Ziua internațională a Femeii, Ziua Muncii, Ziua Victoriei, Ziua internațională a copilului, Ziua Republicii, Ziua Limbii.
La sfârșitul lunii august, un șir de instituții de stat au avut liber pe parcursul a 11 zile, perioadă în care am marcat Ziua Republicii și Limba Noastră.